BAC Biologie (Biologie vegetală și animală) - iunie 2026 (Varianta 3)

Regnul Plante se împarte, după gradul de organizare a corpului, în talofite (corpul este un tal nediferențiat - algele) și cormofite (corpul este un corm, cu rădăcină, tulpină și frunze).

Pteridofitele (ferigile), gimnospermele (bradul, pinul) și angiospermele (plantele cu flori) sunt cele trei grupe de cormofite cu vase conducătoare, deci sunt exemple de cormofite (plante vasculare).

Afirmația completă este: „Pteridofitele, gimnospermele și angiospermele sunt exemple de cormofite.”

Barem: se acordă câte 2p pentru fiecare noțiune corectă (2 x 2p = 4 puncte). Prima noțiune: angiospermele. A doua noțiune: cormofite (se acceptă și "plante vasculare", "traheofite", "grupe/încrengături ale regnului Plante", "plante superioare"). Punctează separat cele două spații - dacă doar unul este completat corect se acordă 2 puncte. Nu se acordă fracțiuni de punct. În primul spațiu nu se acceptă talofitele sau briofitele: enumerarea cere grupul care continuă seria plantelor cu semințe. În al doilea spațiu nu se acceptă un răspuns care contrazice enumerarea (de exemplu "talofite" sau "plante fără vase conducătoare") - pteridofitele, gimnospermele și angiospermele au toate corm și vase conducătoare.

Două exemple, fiecare cu o caracteristică proprie:

1. Țesutul cartilaginos - celulele sale, condrocitele, stau în grupe (condroplaste) într-o substanță fundamentală fermă, dar elastică, bogată în condrină și lipsită de vase de sânge; se află la capetele oaselor, în pavilionul urechii, în trahee. 2. Țesutul osos - celulele sale, osteocitele, stau în osteoplaste, iar substanța fundamentală este impregnată cu săruri de calciu și de fosfor, ceea ce îi dă duritatea și rezistența; formează oasele scheletului.

Atenție la clasificare, pentru că itemul pare să ceară două exemple dintr-o clasă cu un singur reprezentant. După consistența substanței fundamentale, țesuturile conjunctive sunt moi (lax, adipos, fibros, reticulat), semidure (cartilaginos), dure (osos) și fluide (sânge, limfă). Baremul oficial numește "dure" grupul cartilaginos + osos, adică tot ce nu este moale sau fluid. Dacă preferi clasificarea strictă, un răspuns la fel de corect este os compact (lamele osoase dispuse concentric în sisteme haversiene, în diafiza oaselor lungi) și os spongios (lamele orientate după liniile de forță, cu spații pline de măduvă roșie, în epifize și în oasele scurte).

Barem: două exemple de țesuturi animale conjunctive dure - 2 x 1p = 2 puncte; câte o caracteristică pentru fiecare țesut dat exemplu - 2 x 2p = 4 puncte. Total 6 puncte. Perechea pe care o așteaptă baremul oficial este țesutul cartilaginos și țesutul osos - itemul folosește "dure" ca nume al grupului opus țesuturilor conjunctive moi și fluide. Se acceptă la fel de bine, sub clasificarea în patru clase (moale, semidur, dur, fluid), două varietăți de țesut osos: osul compact și osul spongios. Caracteristica primește cele 2 puncte doar dacă este corectă științific ȘI corespunde țesutului numit alături de ea; o caracteristică corectă în sine, dar asociată greșit, nu se punctează. Un țesut numit fără caracteristică primește doar 1 punct. Țesuturile conjunctive moi (lax, adipos, fibros, reticulat) și cel fluid (sângele, limfa) nu primesc punctaj nici la numire, nici la caracteristică.

Floarea angiospermelor are patru verticile, dinspre exterior spre interior:

• caliciul - totalitatea sepalelor, frunzulițe verzi care protejează bobocul;
• corola - totalitatea petalelor, colorate și parfumate, care atrag insectele polenizatoare;
• androceul - totalitatea staminelor, organele bărbătești care produc polenul;
• gineceul (pistilul) - totalitatea carpelelor, organele femeiești în care se află ovulele.

Caliciul și corola formează împreună învelișul floral (periantul).

Răspunsul corect este b.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera b (corola este totalitatea petalelor). Fără punctaj parțial: orice altă literă, mai multe litere scrise sau lipsa răspunsului primesc 0 puncte. Itemul verifică cele patru verticile ale florii: caliciul (sepale), corola (petale), androceul (stamine), gineceul (carpele).

Mitoza este diviziunea prin care o celulă somatică dă naștere la două celule-fiice identice între ele și cu celula-mamă, atât genetic, cât și ca număr de cromozomi. Este numită și diviziune ecvațională tocmai pentru că păstrează numărul de cromozomi.

Celula-mamă are $2n = 10$ cromozomi, deci fiecare celulă-fiică are tot $2n = 10$ cromozomi.

Contrastul de reținut: prin meioză (diviziune reducțională) dintr-o celulă cu $2n = 10$ rezultă patru celule cu $n = 5$ cromozomi - varianta a, care ar fi fost corectă dacă itemul ar fi vorbit despre meioză.

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d. Fără punctaj parțial. Mitoza este diviziunea ecvațională: cele două celule-fiice au același număr de cromozomi ca celula-mamă, deci 2n = 10. Varianta a este răspunsul la aceeași întrebare pusă despre MEIOZĂ (diviziunea reducțională) - confuzia dintre cele două diviziuni este exact ce testează itemul. Variantele b și c sunt imposibile: notația n desemnează setul haploid, iar 2n numărul diploid, deci n = 10 și 2n = 5 nu pot descrie o celulă provenită dintr-o celulă cu 2n = 10.

Globul ocular are trei tunici suprapuse și un set de medii refringente (transparente), care formează sistemul optic:

• tunici: sclerotica (fibroasă, de protecție, cu porțiunea anterioară transparentă - corneea), coroida (vasculară, hrănește ochiul și îl întunecă) și retina (nervoasă, cu celulele cu conuri și bastonașe - receptorii vizuali);
• medii refringente: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros.

Cristalinul este lentila biconvexă a ochiului: prin acomodare, mușchiul ciliar îi schimbă curbura și, odată cu ea, puterea de refracție, astfel încât imaginea să se formeze clar pe retină.

Răspunsul corect este a.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera a (cristalinul face parte din mediile refringente, adică din sistemul optic). Fără punctaj parțial. Itemul cere separarea celor două seturi de structuri ale globului ocular: TUNICILE (sclerotica - fibroasă, coroida - vasculară, retina - nervoasă, receptoare) și MEDIILE REFRINGENTE / sistemul optic (corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul, corpul vitros). Variantele b, c și d sunt toate tunici, nu medii refringente.

Scheletul membrului posterior (inferior) cuprinde centura pelviană (coxalele), femurul la coapsă, rotula la genunchi, tibia și fibula (peroneul) la gambă, iar la picior tarsienele, metatarsienele și falangele.

Celelalte trei variante aparțin membrului anterior (superior): clavicula este os al centurii scapulare, humerusul este osul brațului, iar radiusul este, alături de ulnă, os al antebrațului.

Perechea ușor de confundat: tibia și fibula de la gambă corespund radiusului și ulnei de la antebraț.

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d (tibia este osul gros al gambei, deci aparține membrului posterior/inferior). Fără punctaj parțial. Celelalte trei variante sunt toate oase ale membrului anterior/superior: clavicula face parte din centura scapulară, humerusul este osul brațului, iar radiusul unul dintre cele două oase ale antebrațului.

Respirația aerobă este procesul prin care substanțele organice (în primul rând glucoza) sunt oxidate complet în prezența oxigenului, cu eliberarea energiei înmagazinate în ele sub formă de ATP:

$$C_6H_{12}O_6 + 6 O_2 \rightarrow 6 CO_2 + 6 H_2O + \text{energie (ATP)}$$

Deci este procesul producerii de energie - varianta c.

Celelalte variante descriu altceva:

• a) sediul respirației aerobe este mitocondria, nu ribozomul (sediul sintezei proteice);
• b) plantele elimină $CO_2$ prin respirație; îl preiau prin fotosinteză;
• d) sinteza de substanțe organice este fotosinteza; respirația face exact invers, le descompune.

Plantele respiră permanent, zi și noapte, în toate celulele vii, spre deosebire de fotosinteză, care are loc doar la lumină și numai în celulele cu cloroplaste.

Răspunsul corect este c.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera c. Fără punctaj parțial. Itemul opune respirația fotosintezei: variantele b și d descriu fotosinteza (preluarea CO2 și sinteza de substanțe organice), iar varianta a mută sediul de la mitocondrie la ribozom, care este sediul sintezei proteice. Respirația aerobă descompune substanțele organice și eliberează energia din ele sub formă de ATP.

Afirmația este adevărată.

Drogurile (opiaceele, amfetaminele, canabisul, cocaina, dar și alcoolul și nicotina) sunt substanțe psihoactive: traversează bariera hematoencefalică și modifică transmiterea sinaptică din sistemul nervos central, mai ales la nivelul scoarței cerebrale și al centrilor din trunchiul cerebral.

Efectele lor sunt tocmai cele care definesc un factor de risc: dependență fizică și psihică, tulburări de percepție, memorie și comportament, degenerarea neuronilor - care nu se refac, fiind celule fără capacitate de diviziune -, iar în cazul supradozei, deprimarea centrilor respirator și cardiovascular din bulb, cu risc de moarte.

Deci afirmația se notează cu litera A și nu se modifică.

Barem: 2 puncte pentru litera A. Afirmația este ADEVĂRATĂ: drogurile acționează direct asupra sinapselor din sistemul nervos central, produc dependență, tulburări de comportament și leziuni neuronale ireversibile. Fiind adevărată, itemul NU cere modificare și nu se punctează nicio modificare; dacă elevul scrie A și adaugă totuși o justificare, cele 2 puncte se acordă integral. Litera F primește 0 puncte, indiferent de ce urmează după ea.

Afirmația este falsă.

Traseul urinei la mamifere este: nefron → tubi colectori → calice → bazinet (pelvis renal) → ureter → vezica urinară → uretră → exterior.

Așadar cele două uretere conduc urina spre vezică, unde ea se acumulează, iar eliminarea la exterior (micțiunea) se face din vezică printr-un singur canal, uretra.

Afirmația corectată: „La mamifere, în procesul de eliminare, urina din vezica urinară trece în uretră.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: în procesul de eliminare (micțiune), urina din vezica urinară trece în uretră. Modificarea acceptată este înlocuirea cuvântului "uretere" cu "uretră". Se acceptă și modificarea celuilalt termen, dacă rezultă o afirmație adevărată despre traseul urinei (de exemplu "urina din bazinet/pelvisul renal trece în uretere"). NU se acceptă folosirea negației ("nu trece în uretere") - în acest caz se acordă doar cele 2 puncte pentru litera F. Litera A anulează tot itemul (0 puncte). Perechea de termeni pe care o testează itemul: ureterele leagă rinichii de vezică, uretra leagă vezica de exterior.

Afirmația este falsă.

Testiculul este împărțit prin septuri conjunctive în lobuli, iar fiecare lobul conține doi-trei tubi seminiferi (canalicule seminifere) încolăciți. În peretele lor, celulele germinative se divid și se diferențiază prin spermatogeneză, dând spermatozoizii; între tubi se află celulele interstițiale Leydig, care secretă testosteronul.

Foliculii sunt structurile corespunzătoare din ovar: fiecare adăpostește un ovocit care se maturează, iar la ovulație foliculul matur se rupe și eliberează ovulul, transformându-se apoi în corp galben.

Afirmația corectată: „Testiculele conțin numeroși tubi seminiferi în care se produc spermatozoizi.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: testiculele conțin numeroși tubi seminiferi (canalicule seminifere), în care se produc spermatozoizii. Modificarea acceptată este înlocuirea cuvântului "foliculi" cu "tubi seminiferi" sau "canalicule seminifere". Se acceptă și modificarea celuilalt termen, dacă rezultă o afirmație adevărată (de exemplu "ovarele conțin numeroși foliculi, în care se maturează ovulele" - dar atunci trebuie schimbat și produsul, pentru că un folicul nu produce spermatozoizi). NU se acceptă negația. Litera A anulează tot itemul. Confuzia testată este între foliculul ovarian, structura din ovar în care se maturează ovulul, și tubul seminifer, structura din testicul în care are loc spermatogeneza.

Rolul trombocitelor. Trombocitele (plachetele sangvine) intervin în hemostază: la ruperea unui vas se adună la locul leziunii, formează un dop plachetar și eliberează factori care declanșează coagularea sângelui, adică transformarea fibrinogenului în fibrină și formarea cheagului care oprește hemoragia.

Două deosebiri dintre hematii și leucocite:

1. Nucleul. Hematiile adulte ale mamiferelor sunt anucleate - își pierd nucleul în cursul maturării, ceea ce le lasă mai mult loc pentru hemoglobină -, în timp ce leucocitele păstrează nucleul (unic sau lobat, după tip). 2. Rolul. Hematiile transportă gazele respiratorii: hemoglobina din ele leagă oxigenul la plămâni și îl cedează țesuturilor, preluând dioxid de carbon. Leucocitele apără organismul, prin fagocitoză și prin producerea de anticorpi.

Alte deosebiri acceptate: numărul (4,5-5 milioane de hematii pe $mm^3$ față de 4000-8000 de leucocite) și mobilitatea (hematiile circulă doar prin vase, leucocitele au mișcări amiboidale și pot traversa peretele capilarelor prin diapedeză, ajungând în țesuturi).

Barem: precizarea rolului trombocitelor - 1 punct; precizarea a două deosebiri dintre hematii și leucocite - 2 x 2p = 4 puncte. Total 5 puncte. Rolul trombocitelor: intervin în hemostază, adică în oprirea hemoragiei prin formarea cheagului (coagularea sângelui); se acceptă orice formulare echivalentă. O DEOSEBIRE trebuie să pună față în față ambele elemente pe același criteriu - o caracteristică dată doar pentru unul dintre ele nu este o deosebire și nu primește cele 2 puncte. Criterii acceptate: prezența nucleului (hematiile adulte ale mamiferelor sunt anucleate, leucocitele au nucleu); numărul pe milimetru cub (4,5-5 milioane față de 4000-8000); conținutul (hematiile conțin hemoglobină, leucocitele nu); rolul (transportul gazelor respiratorii față de apărarea organismului); mobilitatea (hematiile rămân în vase, leucocitele au mișcări amiboidale și traversează peretele capilar prin diapedeză); forma și durata de viață. Se iau în considerare primele două deosebiri scrise.

Venele cave sunt cele două vene mari care aduc sângele înapoi la inimă, încheind circulația mare (sistemică).

Ele colectează sângele neoxigenat, încărcat cu dioxid de carbon și cu produși de catabolism, care s-a întors din țesuturi:

• vena cavă superioară - din jumătatea superioară a corpului: cap, gât, membrele superioare și peretele toracic;
• vena cavă inferioară - din jumătatea inferioară: trunchi, organele abdominale și membrele inferioare.

Ambele se deschid în atriul drept. De acolo sângele trece în ventriculul drept și este propulsat prin artera pulmonară spre plămâni, unde se oxigenează - deci venele cave sunt exact veriga dintre sfârșitul circulației mari și începutul circulației mici.

De reținut regula generală care rezolvă și confuzia frecventă: venele aduc sânge la inimă, arterele îl duc de la inimă, indiferent dacă sângele este oxigenat sau nu. Venele pulmonare, spre deosebire de cele cave, aduc sânge oxigenat în atriul stâng.

Barem: 3 puncte pentru explicarea corectă. Explicația trebuie să conțină trei elemente, nu doar numele vaselor: (1) venele cave aduc sângele SPRE inimă, nu îl duc de la ea - sunt vene, deci vase aferente; (2) sângele adus este neoxigenat, încărcat cu dioxid de carbon, colectat din țesuturile corpului; (3) ele se deschid în ATRIUL DREPT și încheie astfel circulația mare (sistemică). Se acceptă și precizarea teritoriilor: vena cavă superioară colectează sângele din jumătatea superioară a corpului, cea inferioară din jumătatea inferioară. Se acordă cele 3 puncte pentru orice explicație corectă care leagă cele trei elemente. Confuzia cu VENELE PULMONARE (care aduc sânge oxigenat în atriul stâng și încheie circulația mică) nu primește punctaj. O simplă denumire ("sunt vasele care intră în inimă") nu primește punctajul integral.

Se aplică cele trei procente unul după altul, pornind de la masa corpului.

Etapa 1. Masa sângelui. Sângele reprezintă $7\%$ din masa corpului:

$$m_{sange} = \frac{12 \times 7}{100} = 0,84 \text{ kg}$$

Etapa 2. Masa plasmei. Plasma reprezintă $55\%$ din masa sângelui:

$$m_{plasma} = \frac{0,84 \times 55}{100} = 0,462 \text{ kg}$$

Etapa 3. Masa apei din plasmă. Apa reprezintă $90\%$ din masa plasmei:

$$m_{apa} = \frac{0,462 \times 90}{100} = 0,4158 \text{ kg}$$

Masa apei din plasma sângelui copilului este de $\mathbf{0,4158}$ kg (adică $415,8$ g).

Greșeala de evitat: procentele se aplică în lanț, fiecare la rezultatul anterior, nu toate la masa corpului. Apa din plasmă nu este $90\%$ din cele 12 kg, ci $90\%$ din $55\%$ din $7\%$ din ele - adică doar $3,465\%$ din masa corpului.

Barem oficial, 6 puncte, defalcat pe etape: (1) calcularea masei sângelui copilului - 2 puncte: 12 x 7 : 100 = 0,84 kg; (2) calcularea masei plasmei sangvine - 2 puncte: 0,84 x 55 : 100 = 0,462 kg; (3) calcularea masei apei din plasma sangvină - 2 puncte: 0,462 x 90 : 100 = 0,4158 kg. Notă din baremul oficial: se punctează oricare altă modalitate corectă de rezolvare, iar pentru raționamentul corect NEÎNSOȚIT de calcule se acordă jumătate din punctajul repartizat rezolvării problemei. Refă tu însuți fiecare etapă. Punctajul se acordă etapă cu etapă, deci o greșeală de calcul la prima etapă nu anulează etapele următoare dacă ele sunt corect efectuate pornind de la valoarea greșită (propagarea erorii se punctează). Un rezultat final corect scris fără etapele intermediare intră sub nota de mai sus. Rezultatele exprimate în grame (840 g, 462 g, 415,8 g) sunt corecte, dacă unitatea este scrisă.

O cerință posibilă: Calculați masa elementelor figurate din sângele copilului și masa substanțelor dizolvate în plasmă, altele decât apa.

Rezolvare, pornind de la valorile calculate la punctul c):

• masa sângelui este $0,84$ kg, iar masa plasmei $0,462$ kg, deci masa elementelor figurate (hematii, leucocite, trombocite) este:

$$0,84 - 0,462 = 0,378 \text{ kg}$$

• masa plasmei este $0,462$ kg, iar apa din ea $0,4158$ kg, deci restul substanțelor dizolvate (proteine plasmatice, glucoză, săruri minerale, produși de catabolism) au masa:

$$0,462 - 0,4158 = 0,0462 \text{ kg} = 46,2 \text{ g}$$

O altă cerință acceptată: Ce procent din masa corpului copilului reprezintă apa din plasma sangvină? Rezolvare: $\frac{0,4158}{12} \times 100 = 3,465\%$.

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată, nu doar răspunsul: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei de la punctul c) (masa corpului de 12 kg, cele trei procente), și trebuie să poată fi rezolvată cu aceste date. O cerință care repetă calculul deja făcut la c), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul scris este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect pentru cerința formulată - reface tu calculul. Exemple de cerințe acceptate: masa elementelor figurate din sânge (0,84 - 0,462 = 0,378 kg); masa substanțelor dizolvate în plasmă, altele decât apa (0,462 - 0,4158 = 0,0462 kg); ce procent din masa corpului reprezintă apa din plasmă (3,465%); masa sângelui unui copil de altă masă corporală; masa plasmei exprimată în grame.

Se citește fiecare părinte pornind de la fenotip.

Părintele 1 are boabe mari (caracterul dominant M) și de culoare roșu-închis (caracterul dominant R), iar enunțul precizează că este heterozigot pentru ambele caractere. Genotipul lui este deci $MmRr$.

Părintele 2 are boabe mijlocii (caracterul recesiv m) și de culoare negru-albăstruie (caracterul recesiv r). Un caracter recesiv se manifestă în fenotip numai când individul este homozigot recesiv - dacă ar avea o singură alelă dominantă, aceasta i-ar masca efectul. Genotipul lui este deci, obligatoriu, $mmrr$.

Genotipurile părinților: $\mathbf{MmRr}$ și $\mathbf{mmrr}$.

Încrucișarea este așadar o analiză genetică (test-cross) dihibridă: un dublu heterozigot încrucișat cu dublul homozigot recesiv.

Barem: 2 x 1p = 2 puncte, câte un punct pentru fiecare genotip corect: MmRr și mmrr. Primul părinte are ambele caractere dominante (boabe mari M, culoare roșu-închis R) și este declarat heterozigot pentru amândouă, deci MmRr. Al doilea părinte manifestă ambele caractere recesive (boabe mijlocii m, culoare negru-albăstruie r); un caracter recesiv se manifestă numai în stare homozigotă, deci mmrr - acest părinte NU poate fi altfel, chiar dacă enunțul nu îl declară explicit homozigot. Se acceptă orice ordine a perechilor de alele (MmRr = RrMm). Nu se acceptă genotipuri scrise fără ambele perechi de alele. Fără punctaj parțial pe un genotip: MmRR sau mmRr, de exemplu, primesc 0 puncte.

Părintele cu ambele caractere dominante este dublul heterozigot $MmRr$.

Se aplică două legi:

• legea purității gameților: în meioză, cele două alele ale unei perechi se separă, astfel încât fiecare gamet primește o singură alelă din fiecare pereche - deci niciodată $Mm$ sau $Rr$ într-un gamet;
• legea segregării independente: perechile de alele aflate pe cromozomi diferiți se separă independent una de alta, deci $M$ poate ajunge în același gamet fie cu $R$, fie cu $r$.

Un organism heterozigot la $n$ perechi de gene produce $2^n$ tipuri de gameți. Aici $n = 2$, deci $2^2 = 4$ tipuri, în proporții egale de câte $25\%$:

$$\mathbf{MR}, \quad \mathbf{Mr}, \quad \mathbf{mR}, \quad \mathbf{mr}$$

Pentru comparație, celălalt părinte, $mmrr$, este homozigot la ambele perechi și produce un singur tip de gamet: $mr$.

Barem: 4 x 1p = 4 puncte, câte un punct pentru fiecare tip de gamet corect: MR, Mr, mR, mr. Părintele cu ambele caractere dominante este dublul heterozigot MmRr; fiind heterozigot la ambele perechi, el produce 2 la puterea 2 = 4 tipuri de gameți, în proporții egale. Se acceptă orice ordine a literelor în fiecare gamet (MR = RM) și orice ordine a celor patru gameți. Un gamet scris cu ambele alele ale aceleiași perechi (de exemplu Mm sau Rr) este greșit și nu primește punctaj - legea purității gameților spune că un gamet primește o singură alelă din fiecare pereche. Gameții celuilalt părinte (mr) nu se cer aici; dacă elevul îi scrie în plus, nu se depunctează, dar nici nu se punctează.

Se scrie mai întâi încrucișarea completă, $MmRr \times mmrr$. Părintele dublu heterozigot dă patru tipuri de gameți ($MR$, $Mr$, $mR$, $mr$), iar cel dublu homozigot recesiv un singur tip ($mr$), deci în F1 apar patru combinații, fiecare în proporție de $25\%$:

Culoarea negru-albăstruie este caracterul recesiv, deci se manifestă numai la indivizii homozigoți $rr$. Din tabel, aceștia sunt:

$$\mathbf{Mmrr} \quad \text{și} \quad \mathbf{mmrr}$$

Sunt două genotipuri, nu unul, pentru că pentru dimensiunea bobului cei doi descendenți diferă: unul are boabe mari ($Mm$), celălalt mijlocii ($mm$).

Barem: 2 x 1p = 2 puncte, câte un punct pentru fiecare genotip corect: Mmrr și mmrr. Culoarea negru-albăstruie este caracterul recesiv (r), deci descendenții care o manifestă sunt homozigoți rr. Pentru dimensiunea bobului, F1 conține atât Mm (boabe mari), cât și mm (boabe mijlocii), pentru că părintele MmRr dă atât gameți cu M, cât și gameți cu m - de aceea răspunsul are DOUĂ genotipuri, nu unul. Se acceptă orice ordine a perechilor de alele și orice ordine a celor două genotipuri. Un singur genotip scris primește 1 punct. Genotipurile care conțin R (MmRr, mmRr) sunt greșite: ele dau boabe roșu-închis.

O cerință posibilă: Stabiliți fenotipurile descendenților din F1 și procentul celor care au ambele caractere dominante.

Rezolvare. Din încrucișarea $MmRr \times mmrr$ rezultă patru combinații egale, de câte $25\%$:

• $MmRr$ - boabe mari, de culoare roșu-închis;
• $Mmrr$ - boabe mari, de culoare negru-albăstruie;
• $mmRr$ - boabe mijlocii, de culoare roșu-închis;
• $mmrr$ - boabe mijlocii, de culoare negru-albăstruie.

Deci apar patru fenotipuri, în raportul $1:1:1:1$, iar descendenții cu ambele caractere dominante (boabe mari și roșu-închis, genotip $MmRr$) reprezintă $\mathbf{25\%}$ din F1.

O altă cerință acceptată: Ce tip de încrucișare este aceasta și la ce folosește? Rezolvare: este o analiză genetică (test-cross) - încrucișarea unui organism cu fenotip dominant cu dublul homozigot recesiv. Raportul fenotipic $1:1:1:1$ obținut arată că părintele testat era heterozigot la ambele perechi de gene; dacă ar fi fost homozigot dominant, toți descendenții ar fi avut același fenotip.

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei (încrucișarea MmRr x mmrr și descendenții ei), și să poată primi răspuns pe baza lor. O cerință care repetă punctele a), b) sau c), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul dat este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect pentru cerința formulată - reface tu raționamentul. Exemple de cerințe acceptate: numărul de combinații (4) și fenotipurile din F1; procentul descendenților cu ambele caractere dominante (25%); procentul descendenților cu boabe mari (50%); genotipul și fenotipul descendenților identici cu unul dintre părinți; ce tip de încrucișare este aceasta (analiză genetică / test-cross) și la ce folosește.

Celula procariotă (bacteriile și cianobacteriile) este simplă: nu are nucleu delimitat de membrană și nu are organite cu membrană proprie.

Trei componente ale ei: 1. Peretele celular - rigid, alcătuit din mureină (peptidoglican), dă forma celulei și o protejează. 2. Membrana celulară (plasmalema) - lipoproteică, sub perete; controlează schimburile cu mediul și, prin pliurile ei (mezozomi), îndeplinește funcțiile pe care la eucariote le au mitocondriile. 3. Nucleoidul - materialul genetic, o singură moleculă de ADN circular, liberă în citoplasmă, fără membrană nucleară în jur.

Alte componente acceptate: citoplasma, ribozomii (mai mici decât cei eucarioți, dar prezenți - sunt singurele organite ale procariotelor), capsula protectoare, plasmidele (mici inele de ADN suplimentar) și cilii sau flagelii.

Capcana itemului: nu numi nucleul, mitocondria sau cloroplastul - absența lor este chiar definiția procariotului.

Barem: 3 x 1p = 3 puncte, câte un punct pentru fiecare componentă corect numită. Componente acceptate: peretele celular, capsula, membrana celulară (plasmalema), citoplasma, ribozomii, nucleoidul (materialul genetic - molecula circulară de ADN), plasmidele, mezozomii, cilii și flagelii. Se iau în considerare primele trei componente scrise, chiar dacă elevul enumeră mai multe. NU se punctează organitele care lipsesc din celula procariotă și care sunt exact confuzia testată de item: nucleul delimitat de membrană nucleară, mitocondriile, cloroplastele, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomii, centrozomul. Atenție la perechea nucleoid / nucleu: "nucleoid" sau "material genetic / ADN circular" primește punctul, "nucleu" nu.

Pigmenții clorofilieni - clorofila a și clorofila b, însoțite de pigmenții carotenoizi - nu plutesc liberi în citoplasmă: ei sunt fixați pe membranele tilacoidelor, din interiorul cloroplastelor.

Cloroplastul este un organit propriu numai celulei vegetale. Celula animală are membrană, citoplasmă, nucleu, mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic și aparat Golgi, dar nu are nici cloroplaste, nici perete celular, nici vacuolă mare centrală.

De aici urmează consecința care contează: pigmenții clorofilieni absorb energia luminoasă și o transformă în energie chimică, ceea ce face posibilă fotosinteza:

$$6 CO_2 + 6 H_2O \xrightarrow{\text{lumină, clorofilă}} C_6H_{12}O_6 + 6 O_2$$

Astfel planta își sintetizează singură substanțele organice din substanțe anorganice - are nutriție autotrofă. Celula animală, neavând cloroplaste și deci nici pigmenți clorofilieni, nu poate face fotosinteză și depinde de substanțele organice preluate din mediu - nutriție heterotrofă.

Barem: 3 puncte pentru explicarea corectă. Explicația trebuie să treacă prin lanțul complet, nu doar să repete afirmația: (1) pigmenții clorofilieni (clorofila a și b, alături de carotenoizi) se află în CLOROPLASTE, pe membranele tilacoidale; (2) cloroplastul este un organit prezent doar în celula vegetală, absent din cea animală; (3) consecința funcțională - pigmenții absorb energia luminoasă și o transformă în energie chimică, deci planta poate face FOTOSINTEZĂ și se hrănește autotrof, în timp ce animalul, lipsit de ei, se hrănește heterotrof. Se acordă cele 3 puncte pentru orice explicație care leagă localizarea pigmenților de rolul lor în fotosinteză. O simplă reluare a afirmației ("pentru că plantele sunt verzi", "pentru că animalele nu au clorofilă") nu primește punctajul integral. Nu confunda cloroplastul cu cromoplastul sau cu leucoplastul: pigmenții clorofilieni se află numai în cloroplaste.

Ciclul celular 1. Ciclul celular este intervalul dintre două diviziuni succesive și cuprinde două etape: interfaza, cea mai lungă, împărțită în fazele G1, S și G2, și diviziunea propriu-zisă (mitoza sau meioza). 2. În faza S a interfazei are loc replicarea semiconservativă a ADN-ului, astfel încât fiecare cromozom ajunge să fie format din două cromatide surori identice, iar cantitatea de ADN a celulei se dublează.

Nucleul 3. Nucleul este delimitat de o membrană nucleară dublă, străbătută de pori prin care se face schimbul de substanțe cu citoplasma, și conține nucleoplasmă, unul sau mai mulți nucleoli și cromatina. 4. Cromatina este alcătuită din ADN asociat cu proteine histonice; la începutul diviziunii ea se spiralizează și se condensează în cromozomi, structurile prin care informația ereditară este repartizată exact celulelor-fiice.

Barem: 4 x 2p = 8 puncte, câte 2 puncte pentru fiecare enunț afirmativ construit corect, cu limbaj științific adecvat, folosind informații referitoare la conținuturile indicate. Se cer DOUĂ enunțuri pentru fiecare dintre cele două conținuturi: dacă elevul scrie patru enunțuri toate despre același conținut, se punctează doar două dintre ele (maximum 4 puncte). Un enunț primește cele 2 puncte numai dacă este afirmativ (nu interogativ, nu negativ), corect științific și se referă la conținutul indicat. Exemple corecte pentru Ciclul celular: ciclul celular cuprinde interfaza și diviziunea; interfaza are trei faze - G1, S și G2; în faza S are loc replicarea semiconservativă a ADN-ului, iar cantitatea de ADN se dublează; în faza G2 celula sintetizează proteinele necesare diviziunii. Exemple corecte pentru Nucleu: nucleul este delimitat de o membrană nucleară dublă, străbătută de pori; conține nucleoplasmă, unul sau mai mulți nucleoli și cromatina; cromatina este formată din ADN asociat cu proteine histonice și se condensează în cromozomi la începutul diviziunii; nucleolul este locul unde se sintetizează ARN-ul ribozomal. Un enunț corect științific, dar din alt conținut decât cele două indicate, nu primește punctaj.

Un suc digestiv cu rol în digestia intestinală: sucul pancreatic, secretat de pancreasul exocrin și vărsat în duoden.

Două componente din compoziția lui: 1. Tripsina (secretată ca tripsinogen și activată în duoden) - enzimă proteolitică, scindează proteinele și polipeptidele în peptide mai mici. 2. Lipaza pancreatică - enzimă lipolitică, descompune lipidele emulsionate de bilă în acizi grași și glicerol.

Alte componente acceptate: amilaza pancreatică (transformă amidonul în maltoză), chimotripsina, nucleazele și bicarbonatul de sodiu, care neutralizează aciditatea chimului venit din stomac.

Celelalte două sucuri care acționează tot în intestinul subțire sunt sucul intestinal (dizaharidaze, dipeptidaze, lipază intestinală) și bila - singurul suc digestiv lipsit de enzime, care conține săruri biliare (emulsionează grăsimile) și pigmenți biliari.

Barem: numirea unui suc digestiv cu rol în digestia intestinală - 1 punct; numirea a două componente din compoziția acestuia - 2 x 1p = 2 puncte. Total 3 puncte. Sucuri acceptate: sucul pancreatic, sucul intestinal și bila - toate trei acționează în intestinul subțire. Componentele trebuie să corespundă sucului numit: sucul pancreatic - apă, bicarbonat de sodiu, tripsină/tripsinogen, chimotripsină, amilază pancreatică, lipază pancreatică, nucleaze; sucul intestinal - dizaharidaze (maltază, zaharază, lactază), dipeptidaze, lipază intestinală, mucus; bila - săruri biliare, pigmenți biliari (bilirubină, biliverdină), colesterol, apă (bila NU conține enzime). O componentă corectă în sine, dar atribuită sucului greșit, nu primește punctul: pepsina, de exemplu, este enzimă a sucului GASTRIC și nu se punctează la niciunul dintre cele trei. Sucul gastric și saliva nu primesc punctajul de la primul criteriu, pentru că nu acționează în intestin - iar atunci nici componentele lor nu se punctează.

Argument: peretele alveolei și peretele capilarului din jurul ei sunt amândouă formate dintr-un singur strat de celule turtite, astfel încât gazele au de traversat, prin difuziune, o membrană alveolo-capilară mai subțire de un micrometru.

Structura alveolei este adaptată punct cu punct funcției:

• peretele subțire - un epiteliu unistratificat, lipit de endoteliul capilar; distanța mică este esențială, pentru că difuziunea este cu atât mai rapidă cu cât bariera este mai subțire;
• suprafața uriașă - cele câteva sute de milioane de alveole ale celor doi plămâni însumează o suprafață de schimb de $80-100$ $m^2$, de zeci de ori mai mare decât suprafața corpului;
• rețeaua densă de capilare care înconjoară fiecare alveolă aduce continuu sânge încărcat cu dioxid de carbon și sărac în oxigen, menținând diferența de presiune parțială care impune sensul difuziunii: oxigenul trece din alveolă în sânge, dioxidul de carbon din sânge în alveolă;
• suprafața internă umedă, acoperită de surfactant, permite dizolvarea gazelor și împiedică lipirea pereților alveolari la expirație.

Barem: 3 puncte pentru scrierea unui argument corect. Argumentul trebuie să numească o adaptare structurală ȘI să o lege de difuziunea gazelor, nu doar să reafirme enunțul. Argumente acceptate: peretele alveolar este format dintr-un epiteliu unistratificat, foarte subțire, lipit de peretele la fel de subțire al capilarelor din jur, astfel încât membrana alveolo-capilară pe care o traversează gazele are sub un micrometru grosime; numărul foarte mare de alveole (sute de milioane) le dă o suprafață totală de schimb de zeci de metri pătrați, mult peste suprafața corpului; fiecare alveolă este înconjurată de o rețea densă de capilare, care aduce permanent sânge neoxigenat și menține astfel diferența de presiune parțială ce impune sensul difuziunii; suprafața internă este umedă, iar gazele difuzează după dizolvarea în pelicula de lichid; surfactantul împiedică colabarea alveolelor. Se acordă cele 3 puncte pentru oricare dintre aceste argumente, corect explicat. O simplă reformulare ("pentru că acolo are loc schimbul de gaze", "pentru că sunt în plămâni") nu primește punctaj.

Cele șase noțiuni: rinichiul, nefronul, capsula Bowman, filtrarea glomerulară, urina primară, ureterul.

Textul: Rinichii sunt cele două organe în formă de boabe de fasole, așezate de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în care se formează urina, principala cale de eliminare a produșilor toxici de catabolism. Unitatea lor structurală și funcțională este nefronul, alcătuit dintr-un corpuscul renal - glomerulul înconjurat de capsula Bowman - și dintr-un sistem de tubi; la nivelul corpuscului are loc filtrarea glomerulară, prin care plasma trece din capilare în capsulă și rezultă urina primară, în cantitate de aproximativ 125 ml pe minut. Prin reabsorbție tubulară, apa, glucoza, aminoacizii și sărurile utile sunt recuperate în sânge, iar din cei circa 180 de litri de urină primară pe zi rămâne un litru și jumătate de urină finală. Aceasta se adună în bazinet, coboară prin ureter în vezica urinară și este eliminată la exterior prin uretră, în timpul micțiunii.

Barem: pentru fiecare noțiune enumerată, specifică temei, câte 1 punct - 6 x 1p = 6 puncte; pentru coerența textului, în alcătuirea căruia fiecare noțiune este folosită corect, în corelație cu celelalte, 2 puncte; pentru respectarea lungimii textului (maximum trei-patru fraze) 2 puncte. Total 10 puncte. Noțiuni specifice temei: rinichiul, zona corticală, zona medulară, piramidele renale, bazinetul (pelvisul renal), hilul renal, nefronul, capsula Bowman, glomerulul renal, tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal, tubul colector, filtrarea glomerulară, urina primară, reabsorbția tubulară, secreția tubulară, urina finală, ureterul, vezica urinară, uretra, micțiunea. O noțiune care nu ține de rinichi sau de excreție (de exemplu alveola, nefronul confundat cu neuronul, glandele sudoripare fără legătură cu textul) nu primește punctul ei. Cele 2 puncte de coerență se acordă numai dacă TOATE cele șase noțiuni enumerate apar în text și sunt folosite corect științific și în corelație unele cu altele; dacă o noțiune lipsește din text sau este folosită greșit, coerența nu se punctează. Cele 2 puncte pentru lungime se acordă doar dacă textul are cel mult patru fraze - numără frazele.