BAC Biologie (Anatomie și fiziologie umană) - iunie 2026 (Varianta 3)

Sistemul nervos vegetativ (autonom) coordonează activitatea organelor interne și are două diviziuni cu efecte antagonice: simpaticul și parasimpaticul.

Afirmația completă este: „Parasimpaticul și simpaticul sunt componente ale sistemului nervos vegetativ.”

Atenție la capcana clasică: simpatic și parasimpatic NU sunt diviziuni ale sistemului nervos somatic, care controlează mușchii scheletici și se supune voinței.

Barem: se acordă câte 2p pentru fiecare noțiune corectă (2 x 2p = 4 puncte). Prima noțiune: simpaticul (se acceptă și "sistemul nervos simpatic"). A doua noțiune: vegetativ (se acceptă și "autonom"). Punctează separat cele două spații - dacă doar unul este completat corect se acordă 2 puncte. Nu se acordă fracțiuni de punct și nici punctaje intermediare. Nu se acordă punctaj dacă în primul spațiu este scrisă o componentă a sistemului nervos somatic sau o structură care nu este o diviziune a sistemului nervos vegetativ.

Două exemple corecte, fiecare cu o caracteristică proprie:

1. Distrofia musculară Duchenne - boală genetică, transmisă recesiv legat de cromozomul X, în care fibrele musculare se degradează progresiv și sunt înlocuite cu țesut conjunctiv și adipos, ceea ce duce la slăbirea și atrofia mușchilor. 2. Miastenia gravis - boală autoimună în care sunt distruși receptorii pentru acetilcolină de la nivelul plăcii motorii, astfel încât transmiterea comenzii de la nerv la mușchi este perturbată și apare oboseala musculară rapidă la efort.

Alte perechi acceptate: crampa musculară - contracție involuntară, bruscă și dureroasă a unui mușchi, favorizată de efort intens și de pierderea de săruri minerale; întinderea musculară - alungirea forțată a fibrelor peste limita lor elastică, cu durere și limitarea mișcării.

Barem: numirea a două afecțiuni ale sistemului muscular - 2 x 1p = 2 puncte; asocierea fiecărei afecțiuni numite cu câte o caracteristică a ei - 2 x 2p = 4 puncte. Total 6 puncte. Se acceptă orice afecțiune musculară corectă: distrofia musculară (Duchenne), miastenia gravis, miozita, crampa musculară, întinderea sau ruptura musculară, contractura, atrofia musculară, tetania. Caracteristica primește cele 2 puncte doar dacă este corectă științific ȘI corespunde afecțiunii numite alături de ea; o caracteristică corectă în sine, dar asociată greșit, nu se punctează. O afecțiune numită fără caracteristică primește doar 1 punct. O afecțiune care nu aparține sistemului muscular (de exemplu osteoporoza, artrita, rahitismul - boli osoase sau articulare) nu primește punctaj nici la numire, nici la caracteristică.

Bicepsul brahial se află pe fața anterioară a brațului și flectează antebrațul pe braț, deci face parte din grupa mușchilor membrului superior. Mușchii capului sunt cei mimici și masticatori, ai gâtului - sternocleidomastoidianul, iar ai trunchiului - pectoralii, intercostalii, diafragma și mușchii spatelui.

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d (bicepsul brahial este mușchi al membrului superior). Fără punctaj parțial: orice altă literă, mai multe litere scrise sau lipsa răspunsului primesc 0 puncte.

Scheletul membrului superior cuprinde centura (clavicula și scapula), humerusul la braț, radiusul și ulna la antebraț, iar la mână cele opt oase carpiene, metacarpienele și falangele.

Oasele echivalente de la membrul inferior sunt tarsienele - de aici vine confuzia cu varianta b.

Răspunsul corect este c.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera c (carpienele sunt oasele scurte ale încheieturii mâinii, deci aparțin scheletului membrului superior). Fără punctaj parțial. Confuzia frecventă cu tarsienele, oasele corespunzătoare de la membrul inferior, nu primește punctaj.

Ovulele sunt gameții feminini, produși de ovare prin ovogeneză, și sunt fecundați de spermatozoid în treimea externă a trompei uterine.

Celelalte variante confundă gametul cu glanda: gonadele feminine sunt ovarele (varianta a), hormonii sexuali sunt secretați tot de ovar, nu de ovul (varianta b), iar gonadele masculine sunt testiculele (varianta c).

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d. Fără punctaj parțial. Distincția pe care o testează itemul este gamet (ovulul) față de gonadă (ovarul): variantele a și b atribuie ovulului rolurile ovarului, iar c îl mută la sexul masculin.

Sucul gastric este secretat de glandele din mucoasa stomacului și își exercită acțiunea chiar la nivelul stomacului.

Compoziția lui (acid clorhidric, pepsină, labferment, lipază gastrică, mucus) este complet diferită de a bilei (varianta a), iar bila, nu sucul gastric, este sucul digestiv fără enzime (varianta c). Digestia intestinală este realizată de sucul pancreatic, bilă și sucul intestinal (varianta d).

Răspunsul corect este b.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera b (sucul gastric este secretat de glandele mucoasei gastrice și acționează în stomac). Fără punctaj parțial. Sucul lipsit de enzime este bila, nu sucul gastric - varianta c descrie bila.

Receptorii auditivi alcătuiesc organul Corti, situat pe membrana bazilară din melcul membranos, adică în urechea internă.

Ei sunt segmentul periferic (receptor) al analizatorului, nu cel central - acesta se află în aria auditivă din lobul temporal al scoarței cerebrale (varianta a). Nervul auditiv reprezintă segmentul de conducere (varianta c), iar stimulul lor este mecanic: vibrațiile sonore, nu substanțele chimice (varianta b).

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d (receptorii auditivi formează organul Corti, din melcul membranos, aflat în urechea internă). Fără punctaj parțial. Itemul testează cele trei segmente ale analizatorului: receptorii sunt segmentul periferic (nu central - varianta a), nervul auditiv este segmentul de conducere (varianta c), iar stimulul este mecanic, nu chimic (varianta b).

Afirmația este falsă.

Ventriculul stâng primește sângele oxigenat din atriul stâng și, prin contracție (sistolă ventriculară), îl propulsează în artera aortă - începutul circulației mari, care duce sângele oxigenat spre toate țesuturile.

Venele pulmonare fac altceva: ele aduc sângele oxigenat de la plămâni în atriul stâng, încheind circulația mică. Sângele nu iese din inimă prin vene, ci prin artere.

Afirmația corectată: „Prin contracția ventriculului stâng al inimii, sângele oxigenat este propulsat în artera aortă.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: prin contracția ventriculului stâng, sângele oxigenat este propulsat în artera aortă, de unde pornește circulația mare. Modificarea acceptată este înlocuirea sintagmei "venele pulmonare" cu "artera aortă" (se acceptă și "aorta"). NU se acceptă folosirea negației ("nu este propulsat în venele pulmonare") - în acest caz se acordă doar cele 2 puncte pentru litera F. Litera A anulează și punctajul modificării (0 puncte pe tot itemul). Atenție: o modificare care schimbă ventriculul stâng cu cel drept NU face afirmația adevărată (ventriculul drept propulsează sânge neoxigenat în artera pulmonară) și nu primește cele 2 puncte.

Afirmația este adevărată.

Ecosistemul are două componente: biotopul - partea nevie, adică totalitatea factorilor abiotici (lumina, temperatura, apa, aerul, solul, relieful) - și biocenoza, totalitatea viețuitoarelor (producători, consumatori, descompunători) care populează acel biotop.

Deci afirmația se notează cu litera A și nu se modifică.

Barem: 2 puncte pentru litera A. Afirmația este ADEVĂRATĂ: biotopul este componenta nevie a ecosistemului, adică totalitatea factorilor abiotici (lumină, temperatură, apă, aer, sol). Fiind adevărată, itemul NU cere modificare și nu se punctează nicio modificare; dacă elevul scrie A și adaugă totuși o observație, cele 2 puncte se acordă integral. Litera F primește 0 puncte, indiferent de ce urmează după ea.

Afirmația este falsă.

Traseul urinei este: nefron → tubi colectori → calice → bazinet (pelvis renal) → ureter → vezica urinară → uretră → exterior.

Așadar ureterele conduc urina spre vezică, iar eliminarea la exterior (micțiunea) se face din vezică prin uretră.

Afirmația corectată: „În procesul eliminării la exterior, urina din vezica urinară trece în uretră.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: la eliminarea la exterior (micțiune), urina din vezica urinară trece în uretră. Modificarea acceptată este înlocuirea cuvântului "uretere" cu "uretră". Se acceptă și modificarea celuilalt termen, dacă produce o afirmație adevărată despre traseul urinei (de exemplu "urina din bazinet/pelvisul renal trece în uretere"). NU se acceptă negația. Litera A anulează tot itemul. Atenție la perechea de termeni ușor de confundat: ureterele leagă rinichii de vezică, uretra leagă vezica de exterior.

Doi acizi nucleici implicați în sinteza proteinelor, fiecare cu rolul lui:

1. ADN - păstrează informația genetică a celulei și servește drept matriță în transcripție: pe una dintre catenele lui se sintetizează ARN mesager. 2. ARN mesager (ARNm) - preia informația copiată de pe ADN și o transportă din nucleu la ribozomi, unde este citită codon cu codon în timpul translației, stabilind ordinea aminoacizilor în proteină.

O altă pereche corectă: ARNm (matrița citită la ribozom) și ARNt (transportă aminoacizii la ribozom și îi așază după anticodon, complementar codonului).

Barem: precizarea a doi acizi nucleici implicați în sinteza proteinelor - 2 x 1p = 2 puncte; câte un rol pentru fiecare dintre cei doi - 2 x 1p = 2 puncte. Total 4 puncte. Se acceptă orice pereche corectă: ADN și ARN, sau două tipuri de ARN (ARNm, ARNt, ARNr). Roluri corecte: ADN - păstrează informația genetică și servește drept matriță în transcripție; ARNm - copiază informația de pe ADN și o duce la ribozomi, unde este citită codon cu codon; ARNt - transportă aminoacizii la ribozom și îi recunoaște prin anticodon; ARNr - intră în alcătuirea ribozomilor, sediul sintezei proteice. Un acid nucleic corect numit, dar cu rol greșit sau lipsă, primește doar 1 punct (numirea). Un acid nucleic care nu este implicat în sinteza proteinelor nu primește niciun punct, nici pentru rol.

Fragmentul are $484$ nucleotide, dintre care $106$ conțin citozină.

Etapa 1. Prin complementaritate, guanina se împerechează întotdeauna cu citozina: $G = C = 106$.

Etapa 2. Nucleotidele cu citozină sau guanină: $C + G = 106 + 106 = 212$.

Etapa 3. Restul nucleotidelor conțin adenină sau timină: $A + T = 484 - 212 = 272$.

Etapa 4. Adenina se împerechează cu timina, deci cele două sunt în număr egal: $T = A = \frac{272}{2} = 136$ nucleotide cu timină.

Legăturile de hidrogen. Fiecare pereche A-T este ținută de două legături de hidrogen (legături duble), iar fiecare pereche C-G de trei (legături triple). Numărul perechilor A-T este $136$, iar al perechilor C-G este $106$, deci:

• legături duble: $\mathbf{136}$;
• legături triple: $\mathbf{106}$.

Secvența complementară. Pe catena $3'-5'$ avem $GGGACT$. Complementăm bază cu bază ($G \leftrightarrow C$, $A \leftrightarrow T$) și obținem pe catena $5'-3'$: $\mathbf{CCCTGA}$.

Barem oficial, 10 puncte, defalcat pe etape: (1) numărul nucleotidelor cu timină, cu TOATE etapele scrise - 4 puncte: stabilirea numărului de nucleotide cu guanină (106) - 1p; stabilirea numărului de nucleotide cu citozină + guanină (212) - 1p; stabilirea numărului de nucleotide cu adenină + timină (272) - 1p; stabilirea numărului de nucleotide cu timină (136) - 1p. (2) numărul legăturilor duble (136) - 2 puncte. (3) numărul legăturilor triple (106) - 2 puncte. (4) secvența complementară de pe catena 5'-3': CCCTGA - 2 puncte. Notă din baremul oficial: pentru raționamentul corect NEÎNSOȚIT de calcule se acordă jumătate din punctajul repartizat calculării numărului de nucleotide cu timină, adică 2 puncte din 4. Refă tu însuți fiecare etapă. Punctele (1) se acordă etapă cu etapă: un rezultat final corect scris fără etapele intermediare intră sub nota de mai sus. Legăturile duble sunt cele dintre adenină și timină (egale cu numărul perechilor A-T = 136), iar cele triple între citozină și guanină (= 106); inversarea celor două valori primește 0 puncte pe ambele criterii. La secvența complementară o singură bază greșită anulează cele 2 puncte.

O cerință posibilă: Stabiliți numărul de nucleotide cu adenină din fragmentul de ADN bicatenar și numărul total de nucleotide dintr-o catenă.

Rezolvare:

• adenina se împerechează cu timina, deci $A = T = 136$ nucleotide cu adenină;
• fragmentul bicatenar are $484$ nucleotide repartizate egal pe cele două catene, deci o catenă conține $\frac{484}{2} = 242$ nucleotide.

O altă cerință acceptată: Scrieți secvența de ARN mesager transcrisă de pe catena 3'-5' dată. Transcripția respectă complementaritatea, cu uracil în locul timinei: de pe $GGGACT$ rezultă ARNm $CCCUGA$.

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată, nu doar răspunsul: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei de la punctul b) (fragmentul de 484 nucleotide, dintre care 106 cu citozină, sau secvența GGGACT), și trebuie să poată fi rezolvată cu aceste date. O cerință care repetă una dintre cele deja rezolvate la b), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul scris este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect pentru cerința formulată - reface tu calculul. Exemple de cerințe acceptate: numărul de nucleotide dintr-o catenă (242); numărul nucleotidelor purinice (A + G = 242) sau pirimidinice (C + T = 242); numărul legăturilor fosfodiesterice; secvența de ARNm transcrisă de pe catena 3'-5'.

Grupa de sânge se citește după aglutinogenul (antigenul) de pe hematii. Dacă pe hematii se află doar aglutinogenul A, pacientul are grupa A(II).

Ca verificare, în plasma lui se găsește aglutinina (anticorpul) beta, cea care nu îi atacă propriile hematii: regula sistemului AB0 este că aglutinogenul și aglutinina cu același nume nu coexistă niciodată în sângele aceleiași persoane.

Barem: 2 puncte pentru grupa de sânge A. Hematiile care poartă doar aglutinogenul A corespund grupei A(II), a cărei plasmă conține aglutinina beta. Se acceptă notațiile A, A(II), AII, grupa a II-a. Orice altă grupă primește 0 puncte; nu există punctaj parțial.

Un donator comun poate avea grupa 0(I).

Motivare: la transfuzia unei cantități mici contează ca aglutinogenele de pe hematiile donatorului să nu întâlnească aglutininele omonime din plasma primitorului. Hematiile grupei 0(I) nu poartă niciun aglutinogen (nici A, nici B), deci nu au ce să fie aglutinat: grupa 0 este donator universal și este compatibilă atât cu pacientul AB(IV), cât și cu pacientul A(II).

A doua variantă corectă este grupa A(II): pacientul A(II) are în plasmă doar aglutinina beta (nu și alfa), iar pacientul AB(IV) este primitor universal, fără aglutinine în plasmă - amândoi acceptă hematii cu aglutinogen A.

Grupele B(III) și AB(IV) nu pot fi donatori comuni, pentru că aglutinina beta din plasma pacientului A(II) ar aglutina hematiile cu aglutinogen B.

Barem: exemplul de grupă a donatorului comun - 2 puncte; motivarea răspunsului - 2 puncte. Total 4 puncte. Răspunsuri corecte: 0(I) - donatorul universal - sau A(II). Motivarea trebuie să folosească regula compatibilității la transfuzia unei cantități mici: aglutinogenele de pe hematiile donatorului nu trebuie să întâlnească aglutininele omonime din plasma primitorului. Pentru grupa 0: hematiile nu au aglutinogene, deci nu pot fi aglutinate de niciun primitor. Pentru grupa A: pacientul A are în plasmă doar aglutinina beta, iar pacientul AB nu are aglutinine, deci amândoi acceptă hematii cu aglutinogen A. O grupă corectă cu motivare absentă sau greșită primește doar 2 puncte. Grupele B(III) și AB(IV) NU sunt răspunsuri corecte, pentru că pacientul cu grupa A are aglutinina beta, care ar aglutina hematiile purtătoare de aglutinogen B.

La o transfuzie incompatibilă în sistemul AB0, aglutininele din plasma primitorului întâlnesc aglutinogenele omonime de pe hematiile donatorului (alfa cu A, beta cu B) și se produce aglutinarea - hematiile se aglomerează în grămezi.

Urmează hemoliza hematiilor aglutinate, iar aglomerările blochează capilarele și filtrul renal. Rezultatul este șocul transfuzional (hemolitic), însoțit de insuficiență renală acută, care poate duce la moartea pacientului.

Barem: 2 puncte pentru consecința corectă - aglutinarea (aglomerarea) hematiilor donatorului de către aglutininele omonime din plasma primitorului, urmată de hemoliză, cu blocarea capilarelor și a filtrului renal, adică șocul transfuzional, care poate fi mortal. Cele 2 puncte se acordă pentru orice formulare care exprimă aglutinarea și/sau hemoliza hematiilor. O formulare vagă, fără mecanismul de la nivelul hematiilor (de exemplu "pacientul se simte rău", "apar complicații", "organismul respinge sângele"), nu primește punctaj. Nu există punctaj parțial.

O cerință posibilă: Precizați aglutininele (anticorpii) din plasma fiecăruia dintre cei doi pacienți și stabiliți dacă unul dintre ei îi poate dona sânge celuilalt.

Rezolvare:

• pacientul cu grupa AB(IV) nu are aglutinine în plasmă (este primitor universal);
• pacientul cu grupa A(II) are în plasmă aglutinina beta;
• pacientul A(II) îi poate dona sânge pacientului AB(IV): hematiile cu aglutinogen A nu întâlnesc nicio aglutinină în plasma primitorului AB;
• invers nu se poate: hematiile grupei AB poartă și aglutinogenul B, care ar fi aglutinat de aglutinina beta din plasma pacientului A(II).

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei (cei doi pacienți, grupele AB și A, transfuzia), și să poată primi răspuns pe baza lor. O cerință care repetă punctele a), b) sau c), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul dat este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect științific pentru cerința formulată. Exemple de cerințe acceptate: aglutininele din plasma fiecăruia dintre cei doi pacienți; cărui pacient îi poate dona sânge celălalt; ce grupe pot primi sânge de la pacientul cu grupa A; ce se întâmplă dacă pacientul AB este Rh negativ și primește sânge Rh pozitiv.

Trei caracteristici ale inspirației:

1. Este un proces activ: se realizează prin contracția mușchilor inspiratori (diafragma și intercostalii externi) și consumă energie. 2. Volumul cutiei toracice crește în toate cele trei diametre - diafragma coboară și coastele se ridică -, iar plămânii, solidari cu peretele toracic prin pleură, se destind. 3. Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică, astfel încât aerul atmosferic pătrunde în plămâni.

De reținut contrastul cu expirația, care în repaus este un proces pasiv: mușchii inspiratori se relaxează, cutia toracică revine la dimensiunile inițiale, presiunea intrapulmonară crește și aerul iese.

Barem: 3 x 1p = 3 puncte, câte un punct pentru fiecare caracteristică corectă a inspirației. Caracteristici acceptate: este un proces ACTIV, care consumă energie; se contractă mușchii inspiratori (diafragma și intercostalii externi); diafragma coboară/se aplatizează; cutia toracică își mărește volumul în cele trei diametre; plămânii se destind, urmând mișcarea cutiei toracice; presiunea intrapulmonară scade sub presiunea atmosferică; aerul atmosferic pătrunde în plămâni; durează aproximativ o secundă. Se iau în considerare primele trei caracteristici scrise, chiar dacă elevul enumeră mai multe. NU se punctează caracteristicile expirației (proces pasiv, relaxarea mușchilor inspiratori, micșorarea volumului toracic, creșterea presiunii intrapulmonare, ieșirea aerului) - confuzia inspirație/expirație primește 0 puncte pe criteriul respectiv.

În timpul cursei, mușchii scheletici lucrează intens: consumă mult mai mult oxigen și substanțe nutritive și produc mai mult dioxid de carbon, care trebuie eliminat rapid.

Aprovizionarea lor depinde de debitul cardiac, adică de cantitatea de sânge pompată de inimă într-un minut:

$$Q = FC \times VS$$

unde $FC$ este frecvența cardiacă (numărul de bătăi pe minut), iar $VS$ volumul sistolic (sângele expulzat la o sistolă). Pentru ca debitul să crească, inima bate mai des și mai puternic - de aici frecvența cardiacă peste valoarea de repaus (60-80 de bătăi/minut).

Mecanismul de reglare: efortul activează sistemul nervos vegetativ simpatic și determină secreția de adrenalină de către medulosuprarenale, ambele cu efect de accelerare a inimii; parasimpaticul, care ar încetini-o, este inhibat.

Barem: 3 puncte pentru explicarea corectă. Explicația trebuie să conțină LANȚUL cauzal, nu doar reformularea afirmației: în efort, mușchii scheletici consumă mult mai mult oxigen și substanțe nutritive și produc mai mult dioxid de carbon; pentru a-i aproviziona, organismul trebuie să crească debitul cardiac, iar acesta este produsul dintre frecvența cardiacă și volumul sistolic, deci inima bate mai des (și mai puternic). Se acceptă și menționarea mecanismului de reglare: stimularea simpatică și adrenalina secretată de medulosuprarenale accelerează inima, în timp ce parasimpaticul o încetinește. Se acordă cele 3 puncte pentru orice explicație corectă care leagă nevoia crescută de oxigen a mușchilor de creșterea debitului cardiac prin frecvență. O simplă reluare a afirmației ("pentru că fac efort", "pentru că inima bate mai repede") nu primește punctaj.

Volume și capacități respiratorii 1. Volumul curent este cantitatea de aer, de aproximativ 500 ml, care intră și iese din plămâni la o respirație normală, de repaus. 2. Capacitatea vitală, de circa 3500 ml, este suma dintre volumul curent, volumul inspirator de rezervă și volumul expirator de rezervă, iar împreună cu volumul rezidual formează capacitatea pulmonară totală.

Rolul sângelui în transportul gazelor respiratorii 3. Oxigenul este transportat de la plămâni la țesuturi în cea mai mare parte legat de hemoglobina din hematii, sub formă de oxihemoglobină, și doar în mică măsură dizolvat în plasmă. 4. Dioxidul de carbon este transportat de la țesuturi la plămâni mai ales sub formă de bicarbonat plasmatic, dar și legat de hemoglobină, sub formă de carbohemoglobină, sau dizolvat în plasmă.

Barem: 4 x 2p = 8 puncte, câte 2 puncte pentru fiecare enunț afirmativ construit corect, cu limbaj științific adecvat, folosind informații referitoare la conținuturile indicate. Se cer DOUĂ enunțuri pentru fiecare dintre cele două conținuturi: dacă elevul scrie patru enunțuri toate despre același conținut, se punctează doar două dintre ele (maximum 4 puncte). Un enunț primește cele 2 puncte numai dacă este afirmativ (nu interogativ, nu negativ), corect științific și se referă la conținutul indicat. Exemple corecte pentru volume și capacități: volumul curent este de aproximativ 500 ml; capacitatea vitală însumează volumul curent, volumul inspirator de rezervă și volumul expirator de rezervă; volumul rezidual rămâne în plămâni după o expirație forțată; capacitatea pulmonară totală este suma capacității vitale și a volumului rezidual. Exemple corecte pentru transportul gazelor: oxigenul este transportat de hemoglobina din hematii sub formă de oxihemoglobină; dioxidul de carbon este transportat mai ales sub formă de bicarbonat plasmatic, dar și ca și carbohemoglobină sau dizolvat în plasmă. Un enunț corect științific, dar din alt conținut decât cele două indicate, nu primește punctaj.

Localizare: glandele suprarenale sunt așezate câte una la polul superior al fiecărui rinichi, în cavitatea abdominală, retroperitoneal. Fiecare are două zone cu funcții diferite: corticosuprarenala (la exterior) și medulosuprarenala (la interior).

Hormon: adrenalina, secretată de medulosuprarenală.

Efect: adrenalina pregătește organismul pentru efort sau stres - accelerează frecvența cardiacă și crește tensiunea arterială, dilată bronhiile și mobilizează glucoza din ficat, crescând glicemia.

Alt exemplu acceptat: aldosteronul (corticosuprarenală), care determină reabsorbția sodiului și a apei la nivelul tubilor renali, crescând volemia și tensiunea arterială.

Barem: precizarea localizării suprarenalelor - 1 punct; un exemplu de hormon secretat de suprarenale - 1 punct; un efect al hormonului respectiv - 1 punct. Total 3 puncte. Localizare corectă: la polul superior al fiecărui rinichi, în cavitatea abdominală (retroperitoneal); se acceptă "deasupra rinichilor". Hormoni acceptați: cortizolul/hidrocortizonul și ceilalți glucocorticoizi, aldosteronul (mineralocorticoid), hormonii sexuali suprarenalieni (androgeni), adrenalina și noradrenalina (din medulosuprarenală). Efectul trebuie să corespundă hormonului numit: cortizolul - crește glicemia prin gluconeogeneză, efect antiinflamator; aldosteronul - reabsoarbe sodiul și apa la nivel renal, crește volemia și tensiunea arterială; adrenalina - accelerează inima, crește tensiunea arterială, dilată bronhiile, mobilizează glucoza. Un hormon corect, dar cu efect greșit sau atribuit altui hormon, primește doar punctul pentru numire. Un hormon care nu este secretat de suprarenale (de exemplu insulina, tiroxina, STH) nu primește punctaj nici la numire, nici la efect.

Argument: lobul anterior al hipofizei secretă hormoni gonadotropi, care acționează direct asupra gonadelor.

Adenohipofiza produce FSH (hormonul foliculostimulant) și LH/ICSH (hormonul luteinizant). Aceștia ajung prin sânge la ovare și testicule și le comandă activitatea:

• la femeie, FSH determină maturarea foliculului ovarian și secreția de estrogeni, iar LH declanșează ovulația și transformarea foliculului rupt în corp galben, secretor de progesteron;
• la bărbat, FSH stimulează spermatogeneza, iar ICSH determină celulele interstițiale să secrete testosteron.

Legătura este dublă: hormonii sexuali produși de gonade acționează, la rândul lor, prin feedback negativ asupra hipofizei, frânându-i secreția - dovadă că cele două glande formează un singur ax de reglare, hipofizo-gonadal.

Barem: 3 puncte pentru scrierea unui argument corect. Argumentul trebuie să numească legătura funcțională reală: lobul anterior al hipofizei (adenohipofiza) secretă hormoni gonadotropi - FSH (foliculostimulant) și LH/ICSH (luteinizant) - care ajung pe cale sangvină la gonade și le comandă activitatea. Se acceptă orice concretizare corectă: FSH stimulează maturarea foliculilor ovarieni la femeie și spermatogeneza la bărbat; LH declanșează ovulația și formarea corpului galben, iar ICSH stimulează secreția de testosteron de către celulele interstițiale testiculare. Se acceptă și argumentul prin feedback: hormonii sexuali secretați de gonade reglează, la rândul lor, secreția hipofizară. Cele 3 puncte se acordă doar pentru un argument care conține mecanismul (hormon gonadotrop numit sau descris, cu efectul lui asupra gonadei). O simplă reafirmare ("hipofiza controlează gonadele pentru că este glanda coordonatoare") nu primește punctajul integral.

Cele șase noțiuni: tiroida, tiroxina, iodul, hipotiroidismul, mixedemul, hipertiroidismul (boala Basedow-Graves).

Textul: Tiroida, glandă situată în regiunea anterioară a gâtului, secretă tiroxina, hormon în alcătuirea căruia intră iodul și care stimulează metabolismul bazal, creșterea și dezvoltarea organismului. Când secreția scade, apare hipotiroidismul: la adult se instalează mixedemul, cu încetinirea metabolismului, îngrășare, edem, bradicardie și lentoare psihică, iar la copil, cretinismul, cu oprirea creșterii și deficit intelectual. Când secreția crește, apare hipertiroidismul, a cărui formă tipică este boala Basedow-Graves, cu accelerarea metabolismului, slăbire, tahicardie, nervozitate, gușă și exoftalmie. Carența de iod din apă și alimente împiedică sinteza tiroxinei și duce la gușa endemică, motiv pentru care sarea de bucătărie este iodată.

Barem: pentru fiecare noțiune enumerată, specifică temei, câte 1 punct - 6 x 1p = 6 puncte; pentru coerența textului, în alcătuirea căruia fiecare noțiune este folosită corect, în corelație cu celelalte, 2 puncte; pentru respectarea lungimii textului (maximum trei-patru fraze) 2 puncte. Total 10 puncte. Noțiuni specifice temei: tiroida, tiroxina (T4), triiodotironina (T3), calcitonina, iodul, hipotiroidismul, hipertiroidismul, mixedemul, cretinismul (nanismul tiroidian), gușa endemică, boala Basedow-Graves, exoftalmia, metabolismul bazal, hipofiza/TSH. O noțiune care nu ține de tema variațiilor secreției tiroidiene (de exemplu insulina, adrenalina, diabetul zaharat) nu primește punctul ei. Cele 2 puncte de coerență se acordă numai dacă TOATE cele șase noțiuni enumerate apar în text și sunt folosite corect științific și în corelație unele cu altele; dacă o noțiune este folosită greșit sau lipsește din text, coerența nu se punctează. Cele 2 puncte pentru lungime se acordă doar dacă textul are cel mult patru fraze - numără frazele.