BAC Biologie (Biologie vegetală și animală) - iunie 2025 (Varianta 1)

Ecuația fotosintezei arată exact ce se poate măsura ca dovadă a procesului:

$$6 CO_2 + 6 H_2O \xrightarrow{\text{lumină, clorofilă}} C_6H_{12}O_6 + 6 O_2$$

La capătul din dreapta stau cele două produse, deci cele două căi de a dovedi că fotosinteza a avut loc:

• substanțele organice sintetizate - glucoza, depozitată ca amidon. Se evidențiază prin proba cu iod: o frunză ținută la lumină, decolorată în alcool și tratată cu soluție de iod, se colorează în albastru-violet, iar porțiunea acoperită de un cartonaș rămâne necolorată;
• oxigenul eliberat. Se evidențiază cu experimentul lui Ingenhousz: o plantă acvatică (Elodea) sub o pâlnie cu eprubetă degajă bule de gaz care aprind o așchie abia mocnind, semn că gazul este oxigen.

Afirmația completă este: „Procesul de fotosinteză poate fi evidențiat după substanțele organice sintetizate și oxigenul eliberat.”

Barem: se acordă câte 2p pentru fiecare noțiune corectă (2 x 2p = 4 puncte). Prima noțiune: fotosinteză. A doua noțiune: oxigenul eliberat (se acceptă și "oxigenul degajat", "gazul degajat"). Afirmația trimite la cele două modalități clasice de evidențiere experimentală a fotosintezei: proba cu iod, care arată amidonul acumulat în frunza ținută la lumină, și experimentul cu planta acvatică sub pâlnie, în care bulele degajate aprind o așchie abia mocnind. Punctează separat cele două spații - dacă doar unul este completat corect se acordă 2 puncte. Nu se acordă fracțiuni de punct. În al doilea spațiu nu se acceptă dioxidul de carbon: acesta este consumat în fotosinteză, nu produs, iar degajarea lui evidențiază respirația.

Două componente ale celulei procariote, fiecare cu o caracteristică structurală:

1. Peretele celular - învelișul rigid din afara membranei, alcătuit din mureină (peptidoglican), o rețea de lanțuri glucidice legate prin punți peptidice; el dă forma constantă a bacteriei și o protejează mecanic și osmotic. 2. Nucleoidul - materialul genetic al bacteriei: o singură moleculă de ADN circular, dublu catenar, liberă în citoplasmă, fără membrană nucleară în jur și fără proteine histonice.

Alte perechi acceptate: membrana celulară - lipoproteică, cu structură de mozaic fluid, formând spre interior pliuri numite mezozomi; ribozomii - corpusculi din ARN ribozomal și proteine, de tip 70S, mai mici decât cei ai eucariotelor, singurele organite ale procariotelor; capsula - strat mucilaginos polizaharidic la exteriorul peretelui; plasmidele - mici molecule de ADN circular, independente de nucleoid.

Barem: două exemple de componente ale unei celule procariote - 2 x 1p = 2 puncte; câte o caracteristică STRUCTURALĂ pentru fiecare component dat exemplu - 2 x 2p = 4 puncte. Total 6 puncte. Componente acceptate: peretele celular, capsula, membrana celulară (plasmalema), citoplasma, ribozomii, nucleoidul (ADN circular), plasmidele, mezozomii, cilii și flagelii. Caracteristica cerută este structurală (din ce este alcătuit, cum arată, unde este așezat), nu doar funcțională; o caracteristică pur funcțională, dar corectă, se punctează totuși dacă descrie și structura implicată. Caracteristica primește cele 2 puncte doar dacă este corectă științific ȘI corespunde componentei numite alături de ea. O componentă numită fără caracteristică primește doar 1 punct. NU se punctează organitele absente din celula procariotă - nucleul delimitat de membrană nucleară, mitocondriile, cloroplastele, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomii, centrozomul: absența lor este chiar definiția procariotului.

Vertebratele sunt animalele care au schelet intern osos sau cartilaginos, cu coloană vertebrală, și sunt împărțite în cinci clase: pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere.

Amfibienii (broasca, tritonul, salamandra) sunt așadar vertebrate - primele adaptate parțial la viața terestră, cu respirație branhială în stadiul larvar și pulmonară plus cutanată la adult.

Celelalte trei variante sunt nevertebrate:

• arahnidele (păianjenul, scorpionul, căpușa) - artropode cu patru perechi de picioare;
• celenteratele (hidra, meduza, corali) - animale cu simetrie radiară, cavitate gastrovasculară și celule urzicătoare;
• moluștele (melcul, scoica, caracatița) - animale cu corp moale, nesegmentat, de obicei protejat de o cochilie calcaroasă.

Răspunsul corect este b.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera b (amfibienii sunt una dintre cele cinci clase de vertebrate). Fără punctaj parțial. Celelalte trei variante sunt nevertebrate: arahnidele sunt artropode, celenteratele au simetrie radiară și cavitate gastrovasculară, iar moluștele au corp moale, adesea protejat de o cochilie - niciunul dintre aceste grupuri nu are coloană vertebrală.

Ribozomii sunt corpusculi mici, formați din ARN ribozomal și proteine, liberi în citoplasmă sau atașați de reticulul endoplasmatic rugos. Ei sunt sediul sintezei proteice: pe ribozom se citește ARN-ul mesager, codon cu codon, iar ARN-ul de transport aduce aminoacizii care se leagă în lanțul polipeptidic.

Ribozomii sunt organitele cele mai răspândite din lumea vie - se găsesc în celula vegetală, în cea animală și chiar în celula procariotă, care nu are niciun alt organit.

De ce nu celelalte variante:

• cloroplastul - există numai în celula vegetală și este sediul fotosintezei;
• centrozomul - există în celula animală, lipsește din celula vegetală superioară, iar rolul lui este formarea fusului de diviziune;
• lizozomul - este comun ambelor tipuri de celule, dar conține enzime hidrolitice și realizează digestia intracelulară, adică exact opusul sintezei.

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d (ribozomul). Fără punctaj parțial. Itemul cere DOUĂ condiții simultan: organitul să fie comun celor două tipuri de celule ȘI să aibă rol în sinteza proteinelor. Cloroplastul (varianta b) pică prima condiție - există numai în celula vegetală; centrozomul (varianta a) există în celula animală și lipsește din cea vegetală superioară, iar rolul lui este în diviziune, nu în sinteza proteinelor; lizozomul (varianta c) este comun, dar rolul lui este digestia intracelulară, nu sinteza proteinelor.

Meioza este diviziunea prin care se formează gameții. Ea cuprinde două diviziuni succesive precedate de o singură replicare a ADN-ului, iar rezultatul este de fiecare dată același: dintr-o celulă diploidă ($2n$) rezultă patru celule haploide ($n$).

Înjumătățirea are loc în prima diviziune (reducțională), când cromozomii omologi ai fiecărei perechi se separă și merg în celule diferite.

Celula-mamă are $2n = 14$ cromozomi, adică 7 perechi de omologi. După separarea perechilor, fiecare celulă-fiică primește câte un cromozom din fiecare pereche:

$$n = \frac{14}{2} = 7 \text{ cromozomi}$$

Această reducere este necesară pentru ca, la fecundație, unirea a doi gameți cu $n = 7$ să refacă numărul diploid $2n = 14$ caracteristic speciei.

Răspunsul corect este a.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera a. Fără punctaj parțial. Meioza este diviziunea REDUCȚIONALĂ: dintr-o celulă diploidă rezultă patru celule haploide, cu numărul de cromozomi înjumătățit, deci din 2n = 14 rezultă n = 7. Varianta d este răspunsul la aceeași întrebare pusă despre MITOZĂ - confuzia dintre cele două diviziuni este exact ce testează itemul. Variantele b și c amestecă notațiile: n desemnează setul haploid și 2n numărul diploid, deci n = 14 și 2n = 7 nu pot descrie o celulă provenită dintr-o celulă cu 2n = 14.

Fiecare plămân este învelit de o pleură, o membrană seroasă cu două foițe: cea viscerală, lipită de plămân, și cea parietală, lipită de peretele cutiei toracice. Între ele se află cavitatea pleurală virtuală, cu o peliculă de lichid pleural care le face să alunece una peste alta și le ține solidare. Fiind doi plămâni, sunt două pleure - varianta d.

Celelalte variante sunt greșite:

• a) ierarhia este inversată: plămânul drept are trei lobi, cel stâng doi, iar fiecare lob conține numeroși lobuli - deci lobii conțin lobuli, nu lobulii lobi;
• b) în inspirație cutia toracică se mărește, plămânii o urmează prin pleură și își măresc volumul; în expirație se micșorează;
• c) plămânii se află în cavitatea toracică, despărțită de cea abdominală prin diafragmă.

Răspunsul corect este d.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera d (fiecare plămân este acoperit de câte o pleură, deci cei doi plămâni de două pleure; fiecare pleură are două foițe, viscerală și parietală, cu lichid pleural între ele). Fără punctaj parțial. Celelalte variante: a) inversează ierarhia - lobii sunt unitățile mari, care conțin lobuli, nu invers; b) plămânii își măresc volumul în timpul INSPIRAȚIEI, iar în expirație și-l micșorează; c) plămânii se află în cavitatea TORACICĂ, separată de cea abdominală prin diafragmă.

Bila și sucul pancreatic se varsă amândouă în duoden, prin canalul coledoc și, respectiv, canalul Wirsung, adesea printr-un orificiu comun. Caracteristica lor comună este deci că participă la digestia intestinală a alimentelor - varianta b. Alături de sucul intestinal, ele sunt cele trei sucuri care acționează în intestinul subțire.

Celelalte variante sunt adevărate doar pentru unul dintre ele:

• a) lipaza pancreatică digeră lipidele, dar numai după ce sărurile biliare din bilă le-au emulsionat; bila însăși nu conține lipaze;
• c) bila este singurul suc digestiv lipsit de enzime - conține săruri biliare, pigmenți biliari, colesterol; sucul pancreatic este, dimpotrivă, cel mai complet: tripsină, chimotripsină, amilază, lipază, nucleaze;
• d) transformarea oligopeptidelor în aminoacizi este făcută de dipeptidazele sucului intestinal.

Răspunsul corect este b.

Item grilă cu răspuns unic. Barem: 2 puncte pentru litera b (amândouă se varsă în duoden și acționează în intestinul subțire). Fără punctaj parțial. Itemul cere caracteristica COMUNĂ, deci fiecare distractor este adevărat pentru unul dintre cele două sucuri și fals pentru celălalt: a) lipaza este în sucul pancreatic, bila nu conține enzime, ci doar emulsionează grăsimile; c) bila este singurul suc digestiv lipsit de enzime, sucul pancreatic este cel mai bogat în enzime; d) scindarea oligopeptidelor în aminoacizi este făcută de dipeptidazele sucului intestinal, nu de bilă.

Afirmația este falsă.

Gonoreea (blenoragia) este produsă de gonococ, bacteria Neisseria gonorrhoeae, care infectează mucoasa uretrei, a colului uterin, a rectului sau a faringelui. Se manifestă prin secreție purulentă și usturimi la urinare, iar netratată poate duce la sterilitate. Fiind bacteriană, se tratează cu antibiotice.

De reținut cine produce fiecare boală cu transmitere sexuală:

• bacterii - gonoreea (gonococul) și sifilisul (Treponema pallidum);
• virusuri - SIDA (HIV), herpesul genital, hepatita B, infecția cu HPV;
• ciuperci - candidoza (Candida albicans);
• protozoare - tricomonaza.

Afirmația corectată: „Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală cauzată de infecția cu o bacterie.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: gonoreea (blenoragia) este cauzată de o BACTERIE, gonococul (Neisseria gonorrhoeae). Modificarea acceptată este înlocuirea cuvântului "ciupercă" cu "bacterie" (se acceptă și "gonococ", "Neisseria gonorrhoeae"). Se acceptă și modificarea celuilalt termen, dacă produce o afirmație adevărată - de exemplu "candidoza este o boală cu transmitere sexuală cauzată de infecția cu o ciupercă". NU se acceptă negația. Litera A anulează tot itemul (0 puncte). Nu se acordă punctajul modificării dacă elevul scrie "virus": SIDA și herpesul genital sunt virale, gonoreea nu.

Afirmația este falsă.

Androceul este verticilul bărbătesc al florii și este alcătuit din totalitatea staminelor. Fiecare stamină are un filament și o anteră, iar în anteră se formează grăuncioarele de polen, care conțin gameții bărbătești.

Carpelele alcătuiesc gineceul (pistilul), verticilul femeiesc: ele formează ovarul cu ovulele, stilul și stigmatul.

Cele patru verticile ale florii, dinspre exterior spre interior: caliciul (sepale), corola (petale), androceul (stamine), gineceul (carpele).

Afirmația corectată: „Androceul florii angiospermelor este alcătuit din totalitatea staminelor.”

Barem: 2 puncte pentru litera F + 2 puncte pentru modificarea parțială corectă (total 4 puncte). Afirmația este FALSĂ: androceul este alcătuit din totalitatea staminelor. Modificarea acceptată este înlocuirea cuvântului "carpelelor" cu "staminelor". Se acceptă și modificarea celuilalt termen: "Gineceul florii angiospermelor este alcătuit din totalitatea carpelelor". NU se acceptă negația. Litera A anulează tot itemul. Itemul testează corespondența dintre cele patru verticile și piesele lor: caliciul - sepale, corola - petale, androceul - stamine, gineceul - carpele.

Afirmația este adevărată.

Sistemul excretor al mamiferelor cuprinde:

• rinichii - două organe în formă de boabe de fasole, așezate de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în care se formează urina;
• căile urinare - cele două uretere, care duc urina de la rinichi la vezica urinară, unde se acumulează, și uretra, prin care este eliminată la exterior.

Rinichiul este chiar organul central al sistemului: unitatea lui structurală și funcțională, nefronul, filtrează plasma și formează urina, eliminând produșii toxici de catabolism (uree, acid uric, creatinină) și menținând constant volumul și compoziția mediului intern.

Deci afirmația se notează cu litera A și nu se modifică.

Barem: 2 puncte pentru litera A. Afirmația este ADEVĂRATĂ: sistemul excretor al mamiferelor este alcătuit din cei doi rinichi și din căile urinare (uretere, vezică urinară, uretră). Fiind adevărată, itemul NU cere modificare și nu se punctează nicio modificare; dacă elevul scrie A și adaugă totuși o justificare, cele 2 puncte se acordă integral. Litera F primește 0 puncte, indiferent de ce urmează după ea.

Sângele este alcătuit din plasmă (aproximativ $55\%$) și din elementele figurate (aproximativ $45\%$): hematii, leucocite și trombocite.

Trei componente și rolurile a două dintre ele:

1. Plasma sangvină - partea lichidă, formată din apă în proporție de $90\%$, proteine plasmatice, glucoză, săruri minerale, hormoni și produși de catabolism. Rol: transportă substanțele nutritive absorbite, hormonii și deșeurile spre organele de excreție, și menține volumul și presiunea sângelui. 2. Hematiile (globulele roșii) - celule anucleate la mamiferele adulte, în formă de disc biconcav, pline cu hemoglobină. Rol: transportă gazele respiratorii - hemoglobina leagă oxigenul la plămâni și îl cedează țesuturilor, preluând dioxid de carbon. 3. Leucocitele (globulele albe) - celule nucleate, capabile de mișcări amiboidale și de diapedeză. Rolul lor este apărarea organismului, prin fagocitoză și prin producerea de anticorpi.

A patra componentă, trombocitele, intervine în hemostază: formează dopul plachetar și declanșează coagularea.

Barem: precizarea a trei componente ale sângelui - 3 x 1p = 3 puncte; câte un rol pentru două dintre aceste componente - 2 x 1p = 2 puncte. Total 5 puncte. Componente acceptate: plasma sangvină, hematiile (eritrocitele, globulele roșii), leucocitele (globulele albe), trombocitele (plachetele sangvine). Se acceptă și componente ale plasmei (apă, proteine plasmatice, săruri minerale) dacă rolul dat le corespunde. Rolul se acordă numai dacă îi corespunde componentei numite alături: plasma - transportă substanțele nutritive, hormonii și produșii de catabolism și menține volumul sangvin; hematiile - transportă gazele respiratorii prin hemoglobină; leucocitele - apără organismul prin fagocitoză și prin anticorpi; trombocitele - intervin în hemostază și coagulare. Un rol atribuit componentei greșite nu primește punctul. Se iau în considerare primele trei componente scrise.

Valvulele semilunare (sigmoide) sunt cele două seturi de câte trei cuspide în formă de cuib de rândunică așezate la ieșirea sângelui din inimă: la baza arterei aorte, unde aceasta pleacă din ventriculul stâng, și la baza arterei pulmonare, unde pleacă din ventriculul drept.

Ele funcționează pasiv, sub acțiunea diferenței de presiune:

• în sistola ventriculară, presiunea din ventricul o depășește pe cea din arteră, valvulele sunt împinse în lături și se deschid, iar sângele este propulsat în artere;
• în diastolă, ventriculul se relaxează și presiunea din arteră devine mai mare; sângele tinde să se întoarcă, umple cuspidele ca pe niște buzunare și le lipește una de alta, închizând orificiul.

Rolul lor este deci acela de supapă unidirecțională: împiedică refluxul sângelui din artere înapoi în ventriculi și asigură sensul unic al circulației.

A nu se confunda cu valvulele atrio-ventriculare - bicuspida (mitrala) în stânga și tricuspida în dreapta -, care se află între atrii și ventriculi și împiedică întoarcerea sângelui în atrii în timpul sistolei ventriculare.

Barem: 3 puncte pentru explicarea corectă. Explicația trebuie să conțină trei elemente: (1) LOCALIZAREA - valvulele semilunare (sigmoide) se află la baza arterei aorte și a arterei pulmonare, adică între fiecare ventricul și artera care pleacă din el; (2) MECANISMUL - se deschid în sistola ventriculară, când presiunea din ventricul o depășește pe cea din arteră, și se închid în diastolă, când presiunea din arteră devine mai mare; (3) CONSECINȚA - împiedică întoarcerea sângelui din artere în ventriculi, deci asigură circulația într-un singur sens. Se acordă cele 3 puncte pentru orice explicație care leagă localizarea de sensul unic al circulației. Confuzia cu valvulele ATRIO-VENTRICULARE (bicuspidă/mitrală în stânga, tricuspidă în dreapta), care se află între atrii și ventriculi, nu primește punctaj. O simplă denumire ("au formă de semilună") nu primește punctajul integral.

Se aplică cele trei procente unul după altul, pornind de la masa corpului.

Etapa 1. Masa sângelui. Sângele reprezintă $7\%$ din masa corpului:

$$m_{sange} = \frac{11 \times 7}{100} = 0,77 \text{ kg}$$

Etapa 2. Masa plasmei. Plasma reprezintă $55\%$ din masa sângelui:

$$m_{plasma} = \frac{0,77 \times 55}{100} = 0,4235 \text{ kg}$$

Etapa 3. Masa apei din plasmă. Apa reprezintă $90\%$ din masa plasmei:

$$m_{apa} = \frac{0,4235 \times 90}{100} = 0,38115 \text{ kg}$$

Masa apei din plasma sângelui copilului este de $\mathbf{0,38115}$ kg (adică $381,15$ g).

Greșeala de evitat: procentele se aplică în lanț, fiecare la rezultatul anterior, nu toate la masa corpului. Apa din plasmă nu reprezintă $90\%$ din cele 11 kg, ci $90\%$ din $55\%$ din $7\%$ din ele - adică doar $3,465\%$ din masa corpului.

Barem oficial, 6 puncte, defalcat pe etape: (1) calcularea masei sângelui copilului - 2 puncte: 11 x 7 : 100 = 0,77 kg; (2) calcularea masei plasmei sangvine - 2 puncte: 0,77 x 55 : 100 = 0,4235 kg; (3) calcularea masei apei din plasma sangvină - 2 puncte: 0,4235 x 90 : 100 = 0,38115 kg. Notă din baremul oficial: se punctează oricare altă modalitate corectă de rezolvare, iar pentru raționamentul corect NEÎNSOȚIT de calcule se acordă jumătate din punctajul repartizat rezolvării problemei. Refă tu însuți fiecare etapă. Punctajul se acordă etapă cu etapă, deci o greșeală de calcul la prima etapă nu anulează etapele următoare dacă ele sunt corect efectuate pornind de la valoarea greșită. Un rezultat final corect scris fără etapele intermediare intră sub nota de mai sus. Rezultatele exprimate în grame (770 g, 423,5 g, 381,15 g) sunt corecte, dacă unitatea este scrisă.

O cerință posibilă: Calculați masa elementelor figurate din sângele copilului și masa substanțelor dizolvate în plasmă, altele decât apa.

Rezolvare, pornind de la valorile calculate la punctul c):

• masa sângelui este $0,77$ kg, iar masa plasmei $0,4235$ kg, deci masa elementelor figurate (hematii, leucocite, trombocite) este:

$$0,77 - 0,4235 = 0,3465 \text{ kg}$$

• masa plasmei este $0,4235$ kg, iar apa din ea $0,38115$ kg, deci restul substanțelor dizolvate (proteine plasmatice, glucoză, săruri minerale, produși de catabolism) au masa:

$$0,4235 - 0,38115 = 0,04235 \text{ kg} = 42,35 \text{ g}$$

O altă cerință acceptată: Ce procent din masa corpului copilului reprezintă apa din plasma sangvină? Rezolvare: $\frac{0,38115}{11} \times 100 = 3,465\%$ - un rezultat care nu depinde de masa corpului, ci doar de cele trei procente înmulțite între ele.

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată, nu doar răspunsul: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei de la punctul c) (masa corpului de 11 kg și cele trei procente), și trebuie să poată fi rezolvată cu aceste date. O cerință care repetă calculul deja făcut la c), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul scris este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect pentru cerința formulată - reface tu calculul. Exemple de cerințe acceptate: masa elementelor figurate din sânge (0,77 - 0,4235 = 0,3465 kg); masa substanțelor dizolvate în plasmă, altele decât apa (0,4235 - 0,38115 = 0,04235 kg); ce procent din masa corpului reprezintă apa din plasmă (3,465%); masa sângelui unui copil de altă masă corporală.

Se stabilesc întâi genotipurile părinților. Enunțul spune că sunt homozigoți pentru ambele caractere, deci fiecare are câte două alele identice în fiecare pereche:

• părintele cu fructe oval-alungite ($O$, dominant) și de culoare galben-auriu ($v$, recesiv): $OOvv$;
• părintele cu fructe rotunde ($o$, recesiv) și de culoare verde-deschis ($V$, dominant): $ooVV$.

Primul produce un singur tip de gamet, $Ov$, al doilea tot unul singur, $oV$. Prin unirea lor, toți hibrizii din F1 au același genotip:

$$F_1 = OoVv$$

F1 este dublu heterozigot. La formarea gameților, cele două alele ale fiecărei perechi se separă (legea purității gameților), iar perechile se separă independent una de alta (legea segregării independente). Un organism heterozigot la $n$ perechi produce $2^n$ tipuri de gameți; aici $n = 2$, deci $2^2 = 4$ tipuri, în proporții egale de câte $25\%$:

$$\mathbf{OV}, \quad \mathbf{Ov}, \quad \mathbf{oV}, \quad \mathbf{ov}$$

Tocmai pentru că fiecare părinte din F1 dă patru tipuri de gameți, în F2 rezultă $4 \times 4 = 16$ combinații - cifra din enunț.

Barem: 4 x 1p = 4 puncte, câte un punct pentru fiecare tip de gamet corect: OV, Ov, oV, ov. Traseul care duce la răspuns: părinții sunt homozigoți, deci OOvv (fructe oval-alungite, galben-auriu) și ooVV (fructe rotunde, verde-deschis); primul dă numai gameți Ov, al doilea numai oV, deci toți hibrizii din F1 au genotipul OoVv. Fiind dublu heterozigot, F1 produce 2 la puterea 2 = 4 tipuri de gameți, în proporții egale. Se acceptă orice ordine a literelor în fiecare gamet (OV = VO) și orice ordine a celor patru gameți. Un gamet care conține ambele alele ale aceleiași perechi (Oo sau Vv) este greșit și nu primește punctaj - legea purității gameților spune că un gamet primește o singură alelă din fiecare pereche.

Toți hibrizii din F1 au genotipul $OoVv$, obținut din unirea gametului $Ov$ (de la părintele $OOvv$) cu gametul $oV$ (de la părintele $ooVV$).

În stare heterozigotă se manifestă alela dominantă din fiecare pereche, adică cea notată cu literă mare:

• perechea $Oo$ - se manifestă $O$, deci fructe oval-alungite;
• perechea $Vv$ - se manifestă $V$, deci culoare verde-deschis.

Fenotipul organismelor din F1 este: fructe oval-alungite, de culoare verde-deschis.

Capcana de citire: enunțul notează culoarea galben-auriu cu $v$ (literă mică) și verde-deschis cu $V$ (literă mare). Nu litera inițială a cuvântului decide dominanța, ci mărimea literei din enunț - aici, tocmai părintele galben-auriu este cel recesiv pentru culoare.

Barem: 1 punct pentru fenotipul corect: fructe oval-alungite, de culoare verde-deschis. Genotipul F1 este OoVv, iar într-un heterozigot se manifestă alela dominantă din fiecare pereche: O (oval-alungit) și V (verde-deschis). Trebuie precizate AMBELE caractere pentru punctul acordat - un singur caracter corect nu primește punctaj parțial, pentru că itemul valorează un singur punct. Atenție la notația neobișnuită din enunț: culoarea galben-auriu este notată cu literă MICĂ (v), deci este caracterul recesiv, iar verde-deschis cu literă MARE (V) este cel dominant. Un răspuns care dă fenotipul "galben-auriu" arată tocmai că elevul a citit alelele după aparență, nu după notație.

Se încrucișează $OoVv \times OoVv$. Fiecare părinte dă patru tipuri de gameți ($OV$, $Ov$, $oV$, $ov$), deci tabelul are $4 \times 4 = 16$ căsuțe.

Combinațiile dublu heterozigote sunt cele de forma $OoVv$ - heterozigote la ambele perechi. În tabel apar de 4 ori ($4/16$, adică $25\%$).

Combinațiile dublu homozigote sunt cele homozigote la ambele perechi: $OOVV$, $OOvv$, $ooVV$ și $oovv$, fiecare câte o singură dată - deci 4 în total ($4/16$, adică $25\%$). Greșeala frecventă este să se numere doar homozigotul dominant sau doar pe cel recesiv.

Fructele rotunde, de culoare galben-auriu înseamnă ambele caractere recesive, iar un caracter recesiv se manifestă numai în stare homozigotă. Genotipul este deci $\mathbf{oovv}$ - o singură combinație din cele 16.

Barem: numărul combinațiilor dublu heterozigote - 1 punct: 4 (adică 4/16); numărul combinațiilor dublu homozigote - 1 punct: 4 (adică 4/16); genotipul organismelor cu fructe rotunde, de culoare galben-auriu - 1 punct: oovv. Total 3 puncte. Se acceptă exprimarea ca număr (4), ca fracție (4/16) sau ca procent (25%). Dublu heterozigot înseamnă heterozigot la AMBELE perechi, deci OoVv, care apare de 4 ori în tabelul de 16 căsuțe. Dublu homozigot înseamnă homozigot la ambele perechi: OOVV, OOvv, ooVV, oovv, fiecare o singură dată, deci 4 combinații în total - greșeala frecventă este să se numere doar homozigoții dominanți (1) sau doar recesivii (1). Fructele rotunde (o) și culoarea galben-auriu (v) sunt ambele caractere recesive, deci genotipul este dublu homozigot recesiv, oovv; orice genotip care conține O sau V este greșit.

O cerință posibilă: Stabiliți raportul de segregare fenotipică din F2 și numărul combinațiilor care au fructe oval-alungite, de culoare verde-deschis.

Rezolvare. Din tabelul încrucișării $OoVv \times OoVv$, cele 16 combinații se grupează în patru fenotipuri:

• 9 - fructe oval-alungite, verde-deschis (au cel puțin un $O$ și cel puțin un $V$);
• 3 - fructe oval-alungite, galben-auriu ($O\_vv$);
• 3 - fructe rotunde, verde-deschis ($ooV\_$);
• 1 - fructe rotunde, galben-auriu ($oovv$).

Raportul de segregare fenotipică este deci $\mathbf{9:3:3:1}$, raportul caracteristic dihibridării, iar combinațiile cu fructe oval-alungite și verde-deschis sunt 9 din 16.

O altă cerință acceptată: Câte dintre combinațiile din F2 sunt identice fenotipic cu părinții? Rezolvare: 3 combinații seamănă cu părintele $OOvv$ (oval-alungite, galben-auriu) și 3 cu părintele $ooVV$ (rotunde, verde-deschis), deci 6 din 16; celelalte 10 au fenotipuri noi, rezultate din recombinarea caracterelor părintești.

Barem: formularea cerinței - 2 puncte; rezolvarea cerinței - 2 puncte. Total 4 puncte. Evaluează ÎNTÂI cerința formulată: ea trebuie să fie o cerință NOUĂ, despre datele problemei (încrucișarea OOvv x ooVV, F1 dublu heterozigot, cele 16 combinații din F2), și să poată primi răspuns pe baza lor. O cerință care repetă punctele a), b) sau c), care iese din datele problemei sau căreia datele nu îi pot răspunde nu primește cele 2 puncte, chiar dacă răspunsul dat este adevărat. Cele 2 puncte pentru rezolvare se acordă numai dacă răspunsul este corect - reface tu raționamentul din tabelul de 16 căsuțe. Exemple de cerințe acceptate: genotipurile părinților (OOvv și ooVV); raportul de segregare fenotipică din F2 (9:3:3:1) și cele patru fenotipuri; numărul combinațiilor din F2 cu fructe oval-alungite și verde-deschis (9); numărul combinațiilor identice fenotipic cu unul dintre părinți (3 oval-alungite galben-auriu și 3 rotunde verde-deschis); tipurile de gameți formați de fiecare părinte.

Trei deficiențe senzoriale la om:

1. Miopia - defect de refracție al ochiului: globul ocular este prea lung sau cristalinul prea bombat, imaginea se formează înaintea retinei, iar obiectele depărtate se văd neclar. Se corectează cu lentile divergente (concave). 2. Hipermetropia - situația inversă: globul ocular prea scurt, imaginea se formează în spatele retinei, iar obiectele apropiate se văd neclar. Se corectează cu lentile convergente (convexe). 3. Surditatea - pierderea totală sau parțială a auzului, de transmisie (leziuni ale urechii externe sau medii) ori de percepție (leziuni ale organului Corti sau ale nervului acustic).

Alte deficiențe acceptate: astigmatismul (curbură neregulată a corneei), prezbiopia (scăderea puterii de acomodare a cristalinului cu vârsta), cataracta (opacifierea cristalinului), daltonismul (defect ereditar de percepere a culorilor, legat de cromozomul X) și hipoacuzia.

Barem: 3 x 1p = 3 puncte, câte un punct pentru fiecare deficiență senzorială corect numită. Deficiențe acceptate: miopia, hipermetropia, astigmatismul, prezbiopia (prezbitismul), cataracta, glaucomul, daltonismul (discromatopsia), strabismul, cecitatea; surditatea, hipoacuzia, otita cu afectarea auzului; anosmia (pierderea mirosului), ageuzia (pierderea gustului). Se iau în considerare primele trei deficiențe scrise, chiar dacă elevul enumeră mai multe. NU se punctează bolile care nu afectează un organ de simț sau calea senzorială - de exemplu diabetul, astmul, epilepsia - și nici deficiențele motorii (paralizia). O deficiență numită de două ori sub nume diferite (de exemplu "prezbiopie" și "prezbitism") se punctează o singură dată.

Cerebelul este partea encefalului așezată în spatele trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale. Rolul lui nu este acela de a iniția mișcarea, ci de a o corecta în timp real, iar echilibrul este rezultatul acestei corecții permanente.

Cerebelul primește simultan trei fluxuri de informație:

• de la receptorii vestibulari din urechea internă - utricula și sacula, care semnalează poziția capului față de verticală, și cele trei canale semicirculare, care semnalează accelerațiile și rotațiile;
• de la proprioceptorii din mușchi, tendoane și articulații, care semnalează gradul de întindere și poziția segmentelor corpului;
• de la analizatorul vizual, care dă reperul față de mediu.

El compară aceste informații cu comanda pornită din scoarța cerebrală, calculează abaterea și trimite corecții spre nucleii motori, reglând tonusul muscular și dozând contracția grupelor musculare antagoniste.

Dovada cea mai clară vine din patologie: la lezarea cerebelului apar ataxia (mișcări dezordonate, imprecise), mersul nesigur, tremurul care se accentuează la sfârșitul mișcării și hipotonia musculară - adică exact pierderea echilibrului și a coordonării.

Barem: 3 puncte pentru explicarea corectă. Explicația trebuie să conțină lanțul funcțional, nu doar reafirmarea: (1) cerebelul primește permanent informații de la receptorii vestibulari din urechea internă (utriculă, saculă, canale semicirculare), de la proprioceptorii din mușchi, tendoane și articulații și de la analizatorul vizual; (2) le compară cu comanda pornită din scoarța cerebrală și calculează abaterea; (3) trimite corecții spre nucleii motori, reglând tonusul muscular și contracția grupelor musculare antagoniste, astfel încât postura și mersul rămân stabile. Se acceptă și argumentul prin patologie: lezarea cerebelului produce ataxie, mers ebrios, tremur intențional, tulburări de echilibru și hipotonie musculară. Se acordă cele 3 puncte pentru orice explicație care leagă informația primită de corecția motorie. O simplă reluare a afirmației ("pentru că este centrul echilibrului") nu primește punctajul integral.

Diencefalul 1. Diencefalul este partea encefalului situată între emisferele cerebrale și mezencefal și cuprinde talamusul, hipotalamusul și epifiza. 2. Talamusul este stația de releu a tuturor căilor senzitive care urcă spre scoarța cerebrală, cu excepția celei olfactive, iar hipotalamusul conține centrii vegetativi superiori - ai foamei, setei, termoreglării și somnului - și controlează secreția hipofizei.

Urechea internă la mamifere 3. Urechea internă este alcătuită dintr-un labirint osos, săpat în stânca temporalului, în care se află un labirint membranos; între ele se găsește perilimfa, iar în interiorul labirintului membranos, endolimfa. 4. În melcul membranos se află organul Corti, cu receptorii auditivi, iar în vestibul (utricula și sacula) și în cele trei canale semicirculare se află receptorii vestibulari, pentru echilibru - de aceea urechea internă deservește doi analizatori diferiți.

Barem: 4 x 2p = 8 puncte, câte 2 puncte pentru fiecare enunț afirmativ construit corect, cu limbaj științific adecvat, folosind informații referitoare la conținuturile indicate. Se cer DOUĂ enunțuri pentru fiecare dintre cele două conținuturi: dacă elevul scrie patru enunțuri toate despre același conținut, se punctează doar două dintre ele (maximum 4 puncte). Un enunț primește cele 2 puncte numai dacă este afirmativ (nu interogativ, nu negativ), corect științific și se referă la conținutul indicat. Exemple corecte pentru Diencefal: diencefalul este situat între emisferele cerebrale și mezencefal și cuprinde talamusul, hipotalamusul și epifiza; talamusul este releul tuturor căilor senzitive, cu excepția celei olfactive, spre scoarța cerebrală; hipotalamusul conține centrii foamei, ai setei, ai termoreglării și ai somnului și comandă hipofiza. Exemple corecte pentru Urechea internă: urechea internă cuprinde labirintul osos și labirintul membranos, între ele aflându-se perilimfa, iar în interior endolimfa; melcul membranos adăpostește organul Corti, cu receptorii auditivi; vestibulul (utricula și sacula) și cele trei canale semicirculare conțin receptorii pentru echilibru. Un enunț corect științific, dar din alt conținut decât cele două indicate, nu primește punctaj.

Țesuturile epiteliale sunt formate din celule strâns unite între ele, așezate pe o membrană bazală și lipsite de vase de sânge. Se clasifică, după funcție, în trei tipuri:

1. Epiteliul de acoperire (de protecție) - căptușește suprafața corpului (epidermul) și pereții cavităților și ai organelor cavitare (mucoase, seroase, endoteliul vaselor); apără împotriva agenților mecanici, chimici și microbieni. 2. Epiteliul glandular (secretor) - alcătuit din celule specializate în producerea de secreții; formează glandele exocrine (sudoripare, sebacee, salivare), endocrine (tiroida, hipofiza) și mixte (pancreasul). 3. Epiteliul senzorial - conține celule receptoare care transformă stimulii în impuls nervos; se află în organele de simț - mugurii gustativi, mucoasa olfactivă, organul Corti, retina.

O clasificare acceptată la fel de bine este cea după numărul de straturi și forma celulelor: epiteliu pavimentos, cubic și cilindric (prismatic), fiecare putând fi simplu sau stratificat.

Barem: 3 x 1p = 3 puncte, câte un punct pentru fiecare tip corect de țesut epitelial. Tipurile acceptate, după criteriul funcției: epiteliul de acoperire (de protecție), epiteliul glandular (secretor) și epiteliul senzorial. Se acceptă și clasificarea după numărul de straturi și forma celulelor: epiteliu simplu (unistratificat) și stratificat (pluristratificat), pavimentos, cubic, cilindric (prismatic), de tranziție. Se iau în considerare primele trei tipuri scrise. NU se punctează celelalte țesuturi animale - conjunctiv, muscular, nervos -, oricât de corect ar fi numite: itemul cere explicit tipuri de țesut EPITELIAL. O glandă numită ca atare (ficatul, pancreasul) nu este un tip de țesut și nu primește punctaj.

Argument: vasele liberiene sunt tuburi ciuruite - șiruri de celule alungite, așezate cap la cap, ai căror pereți transversali sunt străbătuți de numeroase perforații (plăci ciuruite), astfel încât citoplasma lor comunică și seva elaborată curge continuu, de la o celulă la alta, fără să fie oprită de pereți despărțitori.

Alte trăsături care servesc aceeași funcție:

• celulele tubului ciuruit sunt vii, dar la maturitate își pierd nucleul și cea mai mare parte a organitelor; lumenul rămâne astfel liber, iar rezistența la curgere scade;
• fiecare tub ciuruit este însoțit de o celulă anexă, cu nucleu și citoplasmă densă, care îl întreține și îi furnizează energia (ATP) necesară încărcării active a zaharurilor în vas;
• pereții rămân subțiri și celulozici, nelignificați, ceea ce permite schimbul lateral de substanțe cu țesuturile vecine.

Spre deosebire de vasele lemnoase (xilem), care sunt celule moarte, cu pereți lignificați, și conduc seva brută doar în sens ascendent, vasele liberiene conduc seva elaborată - apa cu substanțele organice produse prin fotosinteză - de la frunze spre toate organele consumatoare sau de depozitare, deci în ambele sensuri.

Barem: 3 puncte pentru scrierea unui argument corect. Argumentul trebuie să numească o adaptare structurală ȘI să o lege de conducerea sevei elaborate. Argumente acceptate: vasele liberiene sunt tuburi ciuruite, formate din celule alungite așezate cap la cap, iar pereții transversali dintre ele sunt străbătuți de numeroase perforații (plăcile ciuruite), astfel încât conținutul celulelor comunică și seva curge fără oprire de la o celulă la alta; celulele lor sunt vii, dar la maturitate își pierd nucleul și cea mai mare parte a organitelor, ceea ce degajează lumenul și reduce rezistența la curgere; fiecare tub ciuruit este însoțit de o celulă anexă, cu nucleu și citoplasmă bogată, care îl întreține și îl aprovizionează cu energia necesară încărcării active a zaharurilor. Se acordă cele 3 puncte pentru oricare dintre aceste argumente, corect explicat. Confuzia cu vasele LEMNOASE (xilem, celule moarte, lignificate, care conduc seva brută în sens ascendent) nu primește punctaj. O simplă reformulare ("pentru că prin ele circulă seva") nu primește punctajul integral.

Cele șase noțiuni: țesutul muscular striat, țesutul muscular neted, miocardul, fibra musculară, miofibrilele, contracția.

Textul: Țesutul muscular este alcătuit din fibre musculare, celule alungite specializate pentru contracție, în citoplasma cărora se află miofibrilele, formate din filamente de actină și de miozină care alunecă unele peste altele atunci când fibra se scurtează. După structura și modul lor de comandă, se deosebesc trei tipuri: țesutul muscular striat, cu fibre lungi, multinucleate, cu nucleii așezați la periferie și cu miofibrile organizate în discuri clare și întunecate, care alcătuiește mușchii scheletici și se contractă voluntar, rapid și obositor; țesutul muscular neted, cu fibre fusiforme, uninucleate, fără striații, care intră în pereții organelor interne și ai vaselor și se contractă involuntar, lent și fără oboseală; și miocardul, cu fibre striate ramificate, unite prin discuri intercalare într-o rețea care se contractă ritmic și involuntar. Contracția tuturor este declanșată de impulsul nervos și consumă energie din ATP, iar prin ea țesutul muscular asigură locomoția, mișcarea organelor interne și pomparea sângelui.

Barem: pentru fiecare noțiune enumerată, specifică temei, câte 1 punct - 6 x 1p = 6 puncte; pentru coerența textului, în alcătuirea căruia fiecare noțiune este folosită corect, în corelație cu celelalte, 2 puncte; pentru respectarea lungimii textului (maximum trei-patru fraze) 2 puncte. Total 10 puncte. Noțiuni specifice temei: țesut muscular striat (scheletic), țesut muscular neted, țesut muscular cardiac (miocardul), fibra musculară, sarcolema, sarcoplasma, miofibrilele, actina, miozina, discurile clare și întunecate, sarcomerul, contracția, contracția voluntară și involuntară, nucleii periferici, sincițiul, discurile intercalare. O noțiune care nu ține de țesutul muscular (de exemplu neuronul, osteocitul, condrocitul) nu primește punctul ei. Cele 2 puncte de coerență se acordă numai dacă TOATE cele șase noțiuni enumerate apar în text și sunt folosite corect științific și în corelație unele cu altele; dacă o noțiune lipsește din text sau este folosită greșit, coerența nu se punctează. Cele 2 puncte pentru lungime se acordă doar dacă textul are cel mult patru fraze - numără frazele.