Proza la prima vedere (Subiectul al II-lea)
Ideile de bază pe scurt și, unde există, exercițiile din subiectele de BAC care le verifică. Lecția completă, animată, cu grile și exerciții corectate, e în aplicația Tomomi.
Pe scurt
Obiectivă sau subiectivă
Obiectivă: narator neimplicat, persoana a III-a, omniscient.
Subiectivă: narator-personaj, persoana I, vede doar ce trăiește el.
Gândurile personajului nu schimbă perspectiva
Dacă naratorul spune la persoana a III-a ce gândește personajul („se gândi el”), perspectiva rămâne obiectivă: este semnul omniscienței. Toate subiectele din 2019-2026 au cerut tipul obiectiv.
Planul răspunsului despre perspectivă
- Tipul de perspectivă (2 puncte)
- Persoana a III-a + verbe citate
- Omnisciența + secvența care o dovedește
- Concluzia: relatare credibilă
Două modalități de caracterizare
- Directă: trăsătura numită de narator, de alt personaj sau de personajul însuși.
- Indirectă: trăsătura dedusă din fapte, gesturi, limbaj, vestimentație, mediu, nume.
Pentru fiecare: numele modalității + secvența citată + trăsătura dezvăluită.
Din subiectele de BAC
Exerciții reale din subiectele anilor trecuți. Încearcă-le singur înainte să deschizi rezolvarea.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din textul de mai jos.
Liana trecu în odaia cealaltă, strângând poșeta în mâini ca o pavăză. Așteptând, în picioare, ochii ei rătăceau prin încăpere pipăind obiectele atât de cunoscute care toate îi deșteptau amintiri, evocau momentele de fericire sau speranțele de altădată. Totuși reușea să nu se înduioșeze, ca și când inima, prea plină de răni, ar fi devenit refractară bucuriei... Se pomeni deodată cu Dandu în față, ca ieșit din pământ, aproape s-o sperie. Avu și el o tresărire văzând-o în doliu, deși știa despre moartea bunicii. El însă își redobândi imediat stăpânirea și zise cu o politețe exagerată, fără a o privi în ochi:
- Iartă-mă, Liana, că te-am făcut să aștepți... Dar de ce nu stai jos?
Între dânșii era mescioara de scris. Dandu trecuse de partea cealaltă, poate înadins ca să nu se apropie prea mult și să nu fie obligați să-și dea mâna.
Liana, parc-ar fi vrut să-și încerce inima, îl examină o secundă gândindu-se: „Cum am putut să-l iubesc atâta?”
Liviu Rebreanu, Jar
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Vezi rezolvarea
Model (aproximativ 90 de cuvinte):
Fragmentul are o perspectivă narativă de tip obiectiv. Naratorul nu participă la acțiune și relatează la persoana a III-a: Liana „trecu în odaia cealaltă”, „se pomeni deodată cu Dandu în față”.
Naratorul este omniscient: cunoaște trăirile ascunse ale Lianei („reușea să nu se înduioșeze, ca și când inima, prea plină de răni, ar fi devenit refractară bucuriei”) și chiar gândul ei final, „Cum am putut să-l iubesc atâta?”. El interpretează și gesturile lui Dandu, care stă de partea cealaltă a mesei „poate înadins”. Relatarea pare astfel credibilă și completă.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din textul de mai jos.
Liana trecu în odaia cealaltă, strângând poșeta în mâini ca o pavăză. Așteptând, în picioare, ochii ei rătăceau prin încăpere pipăind obiectele atât de cunoscute care toate îi deșteptau amintiri, evocau momentele de fericire sau speranțele de altădată. Totuși reușea să nu se înduioșeze, ca și când inima, prea plină de răni, ar fi devenit refractară bucuriei... Se pomeni deodată cu Dandu în față, ca ieșit din pământ, aproape s-o sperie. Avu și el o tresărire văzând-o în doliu, deși știa despre moartea bunicii. El însă își redobândi imediat stăpânirea și zise cu o politețe exagerată, fără a o privi în ochi:
- Iartă-mă, Liana, că te-am făcut să aștepți... Dar de ce nu stai jos?
Între dânșii era mescioara de scris. Dandu trecuse de partea cealaltă, poate înadins ca să nu se apropie prea mult și să nu fie obligați să-și dea mâna.
Liana, parc-ar fi vrut să-și încerce inima, îl examină o secundă gândindu-se: „Cum am putut să-l iubesc atâta?”
Liviu Rebreanu, Jar
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Vezi rezolvarea
Model (aproximativ 90 de cuvinte):
Fragmentul are o perspectivă narativă de tip obiectiv. Naratorul nu participă la acțiune și relatează la persoana a III-a: Liana „trecu în odaia cealaltă”, „se pomeni deodată cu Dandu în față”.
Naratorul este omniscient: cunoaște trăirile ascunse ale Lianei („reușea să nu se înduioșeze, ca și când inima, prea plină de răni, ar fi devenit refractară bucuriei”) și chiar gândul ei final, „Cum am putut să-l iubesc atâta?”. El interpretează și gesturile lui Dandu, care stă de partea cealaltă a mesei „poate înadins”. Relatarea pare astfel credibilă și completă.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului, identificate în textul de mai jos.
Veni războiul. Toma Novac era ofițer de rezervă. Brebenaru încercă să-l ferească de front, cum făcuse pentru Mihai al său. Toma se împotrivi categoric. Ținea să-și împlinească datoria întreagă.
Toma Novac se întoarse din război cu o urmă de rană și mai multe decorații. N-a mai găsit însă pe bătrânul Brebenaru; închisese ochii pentru totdeauna în a treia lună a războiului, cu singurul regret de a nu fi apucat căsătoria lui Toma pe care îl iubise ca pe copilul său. Mihai, rămas în teritoriul ocupat, a îngrijit cât s-a putut averea prietenului. […]
Nevasta lui Brebenaru socotea drept obligație pioasă față de memoria socrului ei să continue insistențele pentru însurătoarea lui Toma:
–Trebuie! Trebuie! Trebuie!
În cele din urmă, își zise și el că trebuie. Era acuma de patruzeci de ani. Părea mai tânăr. Părul negru și lins n-avea nici urme de fire cărunte. În ochii mari, negri, obosiți, răsăreau deseori scântei ca dintr-un foc ce mocnește de mult. Purta o mustață subțire, tunsă englezește. Înalt, zvelt, avea totuși o ușoară timiditate care-i ședea bine. […]
Cutreierară multe orașe, de la Sighetu Marmației până la Timișoara și de la Oradea Mare la Brașov, în zadar.
- Mai bine spune drept că nu vrei să te însori, decât să-l porți degeaba pe drumuri pe bietul Mihai! zicea doamna Brebenaru după fiecare întoarcere.
- Ba vreau, dar nu mă pot lega pe viață cu cine nu-mi place! răspundea Toma invariabil […].
Liviu Rebreanu, Adam și Eva
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Vezi rezolvarea
Model (aproximativ 95 de cuvinte):
O primă modalitate este caracterizarea directă, făcută de narator, prin portret: Toma Novac „părea mai tânăr” decât cei patruzeci de ani, „înalt, zvelt”, cu „ochii mari, negri, obosiți”, și avea „o ușoară timiditate care-i ședea bine”.
A doua modalitate este caracterizarea indirectă, prin fapte. Toma refuză ajutorul lui Brebenaru, care voia să-l ferească de front, pentru că „ținea să-și împlinească datoria întreagă”, și se întoarce din război cu răni și decorații. Faptele dezvăluie un om de onoare, curajos. Replica doamnei Brebenaru sugerează, în plus, ezitarea lui de a se însura.
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din textul de mai jos.
Când trecu prin Brașov și apoi coti spre Valea Ursului, se simți mai ușoară, cu toate că era asudată leoarcă. Pe aici o ajunse din urmă, cu farurile aprinse, autobuzul care, într-adevăr, întârziase la atelier pentru o reparație, ca de obicei. Șoferul îi dădu câteva semnale de claxon și chiar încetini ca să o ia în mașină, dar Solomia făcu semn că nu vrea și se feri să n-o stropească... Pe la pod, mai încolo, o sanie cu doi căluți prăpădiți dădu să treacă pe lângă ea înainte, căutând pârtie pe marginile șoselei desfundate. Recunoscu pe Dumitru al Smărăndiței, chiar din Valea Ursului, care opri și o luă în sanie. [...]
Pe uliță, cele mai multe case erau adormite, în întuneric. Numai ici-colo, veghea câte o luminiță galbenă ca un ochi bolnav de griji. Solomia văzu de departe lumină la casa lor și se gândi îndată:
- Lasă că-i bine! Nu s-au culcat încă!
Când împinse portița, câinele Tâlharu făcu numai „ham”, o recunoscu și, în semn de dragoste, se tăvăli la picioarele ei, încât trebui să treacă peste el.
Liviu Rebreanu, Amândoi
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Vezi rezolvarea
Model (aproximativ 90 de cuvinte):
Fragmentul are o perspectivă narativă de tip obiectiv. Naratorul nu participă la acțiune și relatează la persoana a III-a: Solomia „trecu prin Brașov”, „coti spre Valea Ursului”, „recunoscu pe Dumitru al Smărăndiței”.
Naratorul este omniscient: cunoaște starea personajului („se simți mai ușoară, cu toate că era asudată leoarcă”), știe de ce a întârziat autobuzul și redă gândul Solomiei: „Lasă că-i bine! Nu s-au culcat încă!”. Detaliile precise ale drumului și ale satului adormit fac relatarea credibilă.