Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Pe Valea Prahovei, unde este concentrat în 1916, o discuție despre gelozie declanșează rememorarea lui Ștefan Gheorghidiu. Partea I: se căsătorește din dragoste cu Ela; moștenirea de la unchiul Tache îi aruncă în lumea mondenă, iar apropierea Elei de domnul G. naște gelozia și, în final, despărțirea.

Partea a doua: mobilizat pe front, Gheorghidiu trăiește direct experiența războiului. În fața morții, drama geloziei pare mică. Se detașează, renunță la Ela și îi lasă „tot trecutul".

Roman subiectiv (psihologic), modern, al experienței și al autenticității, de Camil Petrescu, 1930. Narațiune la persoana I.

Două experiențe de cunoaștere, iubirea și războiul, trăite de un intelectual lucid în căutarea absolutului.

Ștefan Gheorghidiu (narator-personaj, intelectual lucid), Ela (soția), Nae Gheorghidiu (unchiul, om de afaceri), unchiul Tache (moștenirea), domnul G. (presupusul amant).

„Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală." (incipitul rememorării) - deschide drama geloziei și a bănuielii.

„Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt." (Ștefan Gheorghidiu) - concepția despre iubirea absolută.

„I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă... Adică tot trecutul." (finalul) - renunțarea și detașarea intelectualului lucid.

Nu confunda romanul SUBIECTIV (narator-personaj, persoana I, analiză psihologică) cu romanul OBIECTIV (narator omniscient, persoana a III-a). Ultima noapte de dragoste este subiectiv, spre deosebire de Ion de Rebreanu.